Gândul zilei
„Rugăciunea ne ajută să ne umplem inima cu gânduri bune și curate, așa încât gândurile rele nu mai au loc în noi! Cugetul nostru este continuu în mișcare ca o moară, dar stă în puterea noastră să macine grâu sau neghină. Așa ne învațâ Sfinții Părinți! Să fim atenți la primul gând care încolțește în inima noastră, asta înseamnă <să păzim capul șarpelui> (Geneza 3, 15)” – Arhimandrit Sofian Boghiu
Știai că?
Ectenia este o rugăciune prelungită, stăruitoare, un îndemn stăruitor la rugăciune, este rugăciunea de cerere cea mai completă, o sinteză a cererilor Bisericii în cadrul Liturghiei Ortodoxe. Rugăciune colectivă, socială, rostită în numele poporului („Cu pace Domnului să ne rugăm…“, „Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule… rugămu-ne Şie, auzi-ne şi ne miluieşte“); ea formulează dorinţele, nevoile şi cererile spirituale şi materiale ale întregii adunări, în zeci de formule stabilite de Biserică. Ectenia este de mai multe feluri: Ectenia mare (cuprinde mai multe cereri), care se rosteşte la începutul Laudelor mari, la Sf. Liturghie, Sf. Taine, ierurgii principale (ex. Aghiasma mare); Ectenia mică este o prescurtare a Ecteniei mari; Ectenia pentru catehumeni („Rugaţi-vă cei chemaţi Domnului… Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii…“); Ectenia întreită (stăruitoare) care se rosteşte de obicei după citirile biblice („Să zicem toţi din tot sufletul… Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Şie, auzi-ne şi ne miluieşte…“); Ectenia cererilor („… de la Domnul să cerem…“ „Dă, Doamne“). Se mai numeşte legătură, unire, pentru că se unesc de obicei mai multe cereri într-o rugăciune, ce conţine mai multe cereri pentru pace (ex. „Cu pace Domnului să ne rugăm“). Ectenia se încheie cu ecfonisul.
Pilda zilei
Dorinţele
Trei foşti colegi de şcoală s-au reântâlnit. Unul devenise consilier al președintelui, altul învăţător şi al treilea se făcuse grădinar. Când se aşezară să discute între ei, ajunseră să vorbească şi despre dorinţele pe care le aveau pentru această viaţă, şi chiar şi ei constatară că totdeauna aveau dorinţe pentru ziua următoare, deoarece erau în vârstă şi fiecare zi li se părea drept un dar deosebit.
-Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse consilierul, o ceaşcă de porţelan plină cu ceai delicios şi un cal sprinten şi frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc.
-Eu, spuse învăţătorul, îmi doresc o ceaşcă plină cu ciocolată topită şi ochi buni pentru a putea citi o carte bună.
-Şi eu, spuse grădinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele să răsară ca şi până acuma, ca izvorul din care zilnic beau să nu sece şi ca păsările din copacii cu ale căror fructe mă hrănesc să cânte.
În acea noapte a avut loc un mare cutremur de pământ. Când consilierul a vrut să bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceaşca de porţelan zăcea spartă pe jos. Şi când a vrut să încalece pe calul cel frumos şi sprinten, nu a putut, căci pereţii se prăbuşiseră şi calul muri.
Învăţătorului îi merse la fel. Când a vrut să bea ciocolata topită, nu a putut fiindcă ceaşca era spartă. Când vru să citească o carte, nu putu deoarece biblioteca se prăbuşise şi toate cărţile luară foc.
Numai grădinarului îi merse altfel. Când se trezi, soarele răsări precum îşi dorise. Când merse la izvor pentru a bea apă, aceasta încă mai curgea şi când merse în grădină, mai găsi pomii cu mere şi pere în picioare, iar în ramurile lor păsările cântau ca mai înainte.
De aceea, spune un proverb: „Cine îşi doreşte cel mai puţin și cel mai pe placul lui Dumnezeu pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit.”
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
