Gândul zilei
„Omul trupesc nu suferă să fie disprețuit, iar cel duhovnicesc primește aceasta cu toată inima. Omul trupesc hulește pe cel ce îl hulește, mustră pe cel ce îl mustră, clevetește pe cel ce îl clevetește și urăște pe cel ce îl urăște, iar cel duhovnicesc se mângâie când este hulit, rabdă când este prigonit, binecuvântează pe cel ce îl blesteamă și face bine celui ce îl urăște. Omul trupesc nu îl iubește nici pe cel apropiat, iar cel duhovnicesc nici pe vrăjmași nu îi lipsește de dragostea sa. Omul trupesc ține minte răul și caută răzbunare chiar și pentru cea mai mică jignire, iar cel duhovnicesc se roagă și pentru cei ce îi iau viața, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7, 60). ” – Sfântul Tihon de Zadonsk
Știai că?
Ripida este un obiect liturgic, în forma unui evantai rotund, cu mâner, făcut din metal, cu care diaconii, mai ales la liturghia arhierească, apără Sfintele Daruri, ca sa nu cadă ceva impur peste ele, în timpul sfințirii. Ripidele sunt făcute în forma unor aripi, simbolizând pe heruvimii și serafimii (îngeri) care stau în chip nevăzut în jurul tronului slavei lui Dumnezeu și în jurul Sfintei Mese, ocrotind Sfintele Daruri. Ripidele amintesc și pe cei doi heruvimi care străjuiau chivotul Legii din Sfânta Sfintelor, în templul lui Solomon (II Paralipomena 3,10-13), precum și pe heruvimii cu ochi mulți și pe serafimii cu șase aripi din viziunea lui Isaia (Is. 6, 1-2) și a Sfântul Ioan, în Apocalipsă (Apoc. 4, 6-8).
Pilda zilei
Cuget neînțelept
Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de țarină.
Un sătean necredincios își bătea boii și zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
– „De ce te osândești la pedeapsa veșnică?”
Omul necredincios îi răspunse:
– „Eu nu pot crede, părinte, în acestea… Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aș face rău, voi fi mântuit. Și, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, orice aș face bun, degeaba este … „
Atunci preotul îi zise:
– „Dacă este așa cum zici, atunci de ce te mai duci la câmp să ari și să sameni? .. „
Omul rămase în tăcere. Părintele zise:
– „Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, și ai sămăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, și, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari și să sameni”.
Omul rămase iar fără răspuns, și părintele grăi:
– „Nu, prietene… Dumnezeu îți dă roadă numai dacă tu vei munci pământul – și tot așa, El nu-ți va da mântuirea decât dacă îi ții în seamă poruncile și nu duci o viață ticăloasă … „
De atunci, omul acela s-a înțelepțit…
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
