Mircea Toma – membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a recunoscut, în direct, la Realitatea PLUS, joi seara, că nu este în regulă ca un post să fie dus în colaps de amenzile care se achită înainte ca instanța să se pronunțe. Acesta a spus, însă, că aceasta este o problemă de legislație.

Mircea Toma a răspuns mai multor întrebări pe care le-au avut invitații din emisiunea România Suverană, una dintre cele mai amendate entități media, de către CNA.

„Dincolo de ce am făcut la Cațavencu, am făcut mai multe în sprijinul libertății presei prin ONG. Însă, codul audiovizualului e scurt, câteva pagini. Nimeni nu v-a condamnat pentru delict de opinie. Vă rog să vă uitați pe dezbaterile din CNA, sunt publice, țin de un comportament civilizat definit de lege”, a spus Mircea Toma, la Realitatea PLUS.

Cozmin Gușă: „Am două întrebări. Dacă ne vom întâlni, noi cei de la Clubul de Presă, în Parlament, cu o discuție cu parlamentarii care vă coordonează activitatea, veți veni?

Mircea Toma: „Eu sunt primul care mă bucur să vă văd, dacă se organizează întâlnirea”.

Cozmin Gușă: „Ce relație aveți cu Soros. Mi-au spus colegii că îi luați mereu apărarea”.

Mircea Toma: „În primul rând, ați afirmat că am penalizat pe cineva că îl critică. Nici vorbă de așa ceva. Nu am amendat eu și nici colegii că a fost criticat Soros. Noi știm că opinia este liberă. Este fals că am sancționat asta.

Sorin Roșca Stănescu: „Lui Ciutacu i s-a impus să aducă un homosexual în emisiune”.

Mircea Toma: „Dacă citiți legea, există grupuri vulnerabile care sunt protejate de legea audiovizualului. Dacă se discută în termeni critici, că sunt romi, maghiari, că aparțin LGBT, ei trebuie să fie de față să dea un răspuns”.

Alexandra Păcuraru: „Eu mă simt cenzurată și vreau să-mi explicați de ce. Aș vrea să urmărim circuitul banilor. Doamna Rusu încasează bani de la OMV. Mi se pare imoral să ia bani din alte surse. Îmi spuneți că sunt homofobă, în toate felurile”.

Mircea Toma: „Eu cred că e important să citim textele legii cu atenție, de câte ori ne prindeți că am încălcat legea, atacați în instanță”.

Alexandra Păcuraru: „Este o comandă sau aveți ceva personal cu noi?”.

Mircea Toma: „Sincer, eu am avut emisiune la Realitatea. Nu cred că aș putea avea ceva cu un post. M-ar bucura să văd emisiuni curate. Vă scapă piciorul. Astăzi ați primit mesajul pentru emisiunea în care ați spus că dacă ești cetățean maghiar ești trădător. Atunci când formulezi niște lucruri trebuie să lași clar diferența că nu este vorba despre ură. Eu nu am niciun sentiment de aversiune față de dumneavoastră. CNA protejează jurnaliștii”.

Alexandra Păcuraru: „De ce ne luați banii înainte ca instanța să se pronunțe? De la începutul anului am ajuns la aproape 50.000 de euro blocați în amenzi pe care le-am contestat în instanță. Noi rămânem cu banii blocați în cont”.

Mircea Toma: „Este un subiect juridic, eu sunt depășit. Înțeleg dorința dvs. Simpatizez cu dumneavoastră. Consider că să înghesui un post de televiziune cu amenzi și să duci o stație în colaps nu este o situație favorabilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.