Povestea tristă a Mariei Eftimie, tânăra târâtă în instanțe de statul român pentru că tatăl ei este urmărit într-un dosar penal, a stârnit un val de solidaritate în platoul emisiunii „România Suverană„. Invitată în direct, adolescenta a explicat, aproape la fel de bine ca un jurist de profesie, chinul prin care a trecut pentru că procurorii consideră că dreptul statului de a recupera un prejudiciu este mai important decât al unui copil bolnav de diabet la propria sănătate. Realizatoarea Alexandra Păcuraru a anunțat că va face tot ce-i stă în putință pentru ca acest caz să ajungă în atenția tuturor instituțiilor și factorilor de decizie, din țară și din străinătate, astfel încât Mariei să i se facă dreptate.

Drama Mariei Eftime a început devreme, pe când avea doar doi ani. Atunci a fost diagnosticată cu o formă gravă de diabet, iar salvarea a găsit-o departe, la un spital din Viena. Pentru că a fost născută în afara căsătoriei, tatăl ei i-a donat un teren pe care mai târziu să îl poată vinde, iar banii să îi folosească pentru transplantul de pancreas.

VEZI VIDEO AICI

Pentru că tatăl era urmărit într-un dosar penal, procuroii i-au pus sechestru pe acest teren care reprezenta singura ei șansă la viață. 

Maria, azi o adolescentă frumoasă și talentată, dar cu o cumplită boală ce îi pune viața în pericol, nu a renunțat la bătălia cu statul paralel. Faptul că nimeni nu a ajutat-o, nu a auzit-o, nu a descurajat-o. Dimpotrivă, azi luptă cu și mai multă putere sa i se facă dreptate și apoi să facă transplantul fără de care viața ei este agățată de un fir de ață.

„Am cerut să fiu menționată ca și minor, am scris Parlamentului European, comisie de petiții și comisiei LIBE, am cerut audiență domului procuror general Bogdan Licu, am solicitat audiență la ministrul Justiției, iar dânsul l-a delegat pe consilierul de stat Dorin Șerban, care mi-a spus că nu este de competența sa să se amestece în cauza mea, deși eu nu am cerut să mi se dea terenul înapoi, ci să fiu menționată ca minoră.

Ați spus că sunt aici din cauza erorilor tatălui meu, dar eu spun că sunt aici din cauza abuzurilor procurorului Marius Voineag. Potrivit acestuia, un inculpat poate fi și martor denunțător în propria lui cauză, deși Curtea Constituțională prevede că „nimeni nu poate fi martor în propria lui cauză”. Momentul care m-a șocat a fost faptul că întreaga copilărie mi-a fost distrusă de faptul că atunci când s-a hotărât trimiterea în instanță a acestui dosar, cu mine în actele de urmărire penală, ca minor. Cei 2 procurori de caz, Gabriel Cristian și Marius Voineag, au spus că banii n-au miros. Sunt șocată că, în loc de probe, de Constituție si legile în vigoare, s-a ales acest principiu antic. Mi s-au calculat venituri, salarii și tranzacții la vremea la care nici măcar nu eram născută” a afirmat Maria Eftimie.

Deputatul independent Dumitru Coarnă a precizată că, în opnia sa, „fetița trebuie apărată de un procuror în proces, pentru că este minoră. Este un caz de forță majoră, articol 143 din Codul Civil obligă instanța să-i numească un tutore.”

Realizatoarea Alexandra Păcuraru s-a declarat și ea șocată de dezvăluirile Mariei, dar și hotărâtă să facă tot ce-i stă în putere să o ajute.

„Eu nu pot să înțeleg. Domnilor de la CNA, aveți copii acasă? Pentru asta mă amendați pe mine zi de zi, ca să mă reduceți la tăcere? Cine o să mai vorbească despre aceste drame sociale? Eu vreau să identificăm soluțiile, ca să o putem ajuta pe Maria încă de mâine, de la prima oră. Eu sunt ca sora ta mai mare și vreau să mă asigur că ajungi acolo unde îți dorești și că vei avea parte și de transplant și de studii de specialitate. NU trebuie să-mi mulțumești, o să-ți mulțumească o țară întreagă când vei face dreptate.

Impresionat de cunoștințele de drept ale tinerei de 16 ani, dar și de capacitatea de a argumenta, deputatul independent Dumitru Coarnă i-a transmis Mariei că ar fi minunat dacă ar intra în magistratură, fiind convins că va deveni cel mai bun judecător din România.

Și omul de afaceri Bobby Păunescu a promis că „poate nu într-o lună, dar în 2, dosarul tău va ajunge în Congresul Statelor Unite ale Americii (…) Tot ceea ce faceți aici, la „România suverană” ajung unde nu vă imaginați, am prieteni în America, urmăresc emisiunea și sunt șocați de ceea ce află.”

Și renumitul avocat Toni Neacșu și-a anunțat sprijinul deplin pentru demersul lansat în platoul emisiunii România Suverană. „Promit să mă ocup de orice ajutor din perspectivă juridică. Și să ajungă și magistrat, este minunată,” a transmis acesta.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.