Gândul zilei
„Cea dintâi mândrie este când cineva dispreţuieşte pe fratele său, când îl socoteşte ca fiind nimic, şi pe sine ca fiind mai presus ca el. Acesta, de nu se va trezi repede şi de nu se va sârgui să scape de ea, vine pe încetul şi la a doua mândrie, prin care se mândreşte împotriva lui Dumnezeu şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvârşite, nu pe seama lui Dumnezeu.” – (Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX, p. 439).
Știai că?
Mironosițe au fost primele martore ale învierii lui Iisus; au fost femeile care l-au urmat pe Iisus pe drumul Golgotei, au plâns la picioarele crucii şi au fost de faţă la punerea Lui în mormânt: „Au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui“ (Luca 23, 55). Vineri seara târziu au plecat acasă, pentru a pregăti „miresme şi miruri“, „Iar în prima zi de după sâmbătă (duminica), foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus“. Au văzut atunci doi bărbaţi în veşminte strălucitoare care le-au întrebat: „De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?“; femeile şi-au amintit cuvintele lui Iisus Care le vorbise despre patimile, moartea şi învierea Sa, şi atunci au plecat de la mormânt, spre a vesti Apostolilor învierea Domnului şi cuvintele celor doi îngeri: „Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea“ (Luca 24, 1-10). Simbol al credinţei şi râvnei pentru Hristos al femeilor creştine, „femeile mironosiţe“ sunt prăznuite în calendarul Bisericii creştine în a doua Duminică, după Duminica învierii.
Pilda zilei
Eu nu am păcat
Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el n-are nevoie de Dumnezeu din moment ce sufletul lui e ca o coală albă de hârtie; deci îşi poate trăi viaţa cinstit şi frumos fără Hristos.
Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugar vestit prin inţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.
Ajuns în chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise călugărului:
– Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul meu sunt ca o coală albă de hârtie!
Călugărul dădu din cap şi-i spuse zâmbind:
– Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagă bine de seamă să nu-şi scrie diavolul numele lui pe ea!
Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilie rămase pe gânduri şi mergând pe drum se întreba:
“Oare este chiar aşa de albă cum zic?” şi gândindu-se mai adânc la faptele sale își văzu multele păcate!
Atunci, venindu-şi în fire, văzu păcatele pe care le săvârşise şi simţi mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu!
Sursa: Realitatea Spirituala
