Gândul zilei
„Să rostești cât de mult Rugăciunea lui Iisus. Când rostești Rugăciunea lui Iisus, este ca și cum te-ai plimba printr-un oraș poluat purtând o mască de oxigen pe față. Nimic nu te poate atinge și vătăma.” – Părintele Maximos, ucenic al Sfântului Cuvios Părinte Paisie Aghibridul
Știai că?
Patimile Domnului cu referire la suferinţele îndurate de Iisus Hristos, comemorate în Săptămâna Patimilor de către Biserica creştină; în afară de înţelesul de suferinţă – a pătimi, a se chinui, cuvântul patimă, patimi subînţelege păcatul, viciul. Se spune: „a dat în patima beţiei“ (are viciul băuturii) sau alte vicii care duc pe om la distrugerea fizică şi spirituală. În acest sens, de păcat greu, care împiedică mântuirea omului, patima este condamnată de Biserică, fiind considerată opera diavolului. Nestă-pânirea de sine, tentaţiile de tot felul care se cer mereu satisfăcute, depăşesc păcatul care ar putea fi o cădere incidentală şi devin patimă, slăbind până la anihilare voinţa omului. Analizând cauzele ce duc pe om în robia patimilor, Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce au la îndemână pentru trai, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor“… căci: „înaintea tuturor patimi lor stă lăcomia pântecelui şi poftirea celor lumeşti“; „omul este războit de simţurile trupului său, prin patimile sufletului, iar simţurile trupului sunt cinci: văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Prin aceste 5 simţuri, căzând ticălosul suflet în cele patru patimi ale sale se face orb. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, mânia şi frica… dar cea mai mare şi fără leac boală a sufletului este necredinţa în Dumnezeu şi iubirea de slavă“. Patimile sunt deopotrivă ale sufletului şi ale trupului, dar: „dacă vrei, eşti rob patimilor; şi iarăşi dacă vrei, eşti liber să nu te pleci patimilor, fiindcă Dumnezeu te-a făcut cu voie liberă“. Stă deci în puterea omului să-şi aleagă singur pierzania sau mântuirea, căci: „viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta, i se face sufletului moarte… dar cel ce biruie patimile trupului, se încununează cu nemurirea“, ajutat fiind de puterea lui Dumnezeu fiindcă: „Cunoştinţa şi frica de Dumnezeu aduc tămăduirea de patimi“, dar „aflându-se în suflet necunoştinţa lui Dumnezeu, patimile rămân nevindecate“ (Filocalia I, pag. 14-31).
Pilda zilei
Lasă pe Dumnezeu să judece
Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit. După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o sabie în mână.
– Cine ești – a întrebat bătrânul – și ce poftești de la mine?
– Sunt Arhanghelul Mihail, a răspuns tânărul. Nu te las să intri înăuntru.
– Din ce pricină, Mărite Arhanghel?
Și a răspuns îngerul:
– Dumnezeu m-a trimis aici, zicând: Întreabă-l pe Isac ce poruncește să fac cu fratele lui pe care l-a judecat și l-a osândit?
Bătrânul s-a rușinat îndată și, căindu-se, a zis:
– Am greșit, iartă-mă!
Îngerul a răspuns:
– Scoală-te, Dumnezeu te-a iertat. Păzește-te, de acum înainte, să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l fi judecat Dumnezeu. Ce aprigi suntem când judecăm pe alții și cu câtă iuțeală suntem gata să osândim și să dăm verdicte! De-am fi mai aspri cu noi înșine și blânzi și înțelegători cu ceilalți!
Sursa: Realitatea Spirituala
