Gândul zilei

„ Astăzi este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. (…) Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit”  –  Cuvânt la Înălţarea Domnului, din „Predici la duminici şi sărbători”, a Sfântul Ioan Gură de Aur

Știai că?

În anul 332 apărea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, a lui Eusebiu din Cezareea, prima menţiune a Înălţării Domnului, care era sărbătorită, în acea vreme, simultan cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Către finalul secolului al IV-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere. În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare – Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Iosif Imnograful – compun canoanele din slujba Înălţării. Mai mult, Înălţarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om. Prin Înălţarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci locuieşte chiar în inima celor care Îl iubesc. Aşadar textele Sfintei Scripturi vorbesc despre Înălţarea Domnului, dovedesc realitatea istorică a acestui eveniment şi ne transmit că aşa cum am crezut în Învierea Domnului, tot aşa trebuie să credem şi în Înălţarea Sa la cer.                                                                                                        

Se spune că la Înălţare a mai fost un martor, pe nume Ispas, un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas. Se spune deci, că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli, şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute motive de supărare. Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul ”Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării, deși între credincioși salutul se mai folosește zece zile, până la vecernia din seara dinainte de Cincizecime sau Rusalii.                                                                            

Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, adică de Rusalii. Se spune că atunci când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: iar pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. De aceea, această tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor.

Pilda zilei

Nu e nevoie de cuvinte

Într-o zi, un călător prin pustie întrebă pe Sfântul Macarie:

– „Cum ne vom ruga?

Iar el îi răspunse:

– „Nu e nevoie de cuvinte multe, ci numai, ridicând mâinile în sus, să zici: „Doamne, precum voieşti şi precum ştii, miluieşte-mă! Iar de năvăleşte asupra ta puhoiul păcatului, se cade a zice: „Doamne miluieşte! Că el ştie cele ce ne sunt de folos, şi ni le dă, milostivindu-ne.”

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.