Premierul Marcel Ciolacu a oferit, în exclusivitate din America, un interviu pentru Realitatea PLUS. Aceasta a susținut că vizita sa nu are legătură cu alegerile prezidențiale de anul viitor. Mai mult, susține că înainte de plecare a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis, care a fost zilele trecute în Dubai. 

„Am avut, în primul rând, o întâlnire cu executivul, o parte din executivul SUA, mâine voi avea discuții cu trei companii importante din SUA și apoi o întâlnire cu americanii. Sunt convins că în perioada următoare, în energie, vor fi multe contacte între comunitățile din România și americani și am avut o discuție despre industria de apărare din România, ministrul economiei, al apărării, în perioada următoare vor concretiza multe contracte.

Este pentru prima oară când a fost o discuție când o lege a trecut prin congresul american în ceea ce privește securitatea Mării Negre, s-a discutat la Summit, iar pentru prima oară despre Marea
Neagră am avut discuția cu secretarul de apărare. Această prioritate pe care o au dânșii, NATO și România, vor fi invesții în ceea ce privește securitatea Mării Negre, avem o poliție aeriană în acest moment pentru securitatea Mării Negre.

Există și un proiect concrect, un program european în ceea ce privește achiziționarea de corvete care se pune în acest moment în aplicare.

S-a luat o decizie, să fie o bază de antrenament în România pentru piloții români și pe urmă pentru piloții ucraineni, pentru ei există o perioadă lungă cu instruirea, sunt aproape f16 puse la dispoziție de Olanda pentru acest program, există un contract de mententanță cu o companie de la Bacău, îmi doresc o extindere, să avem un hub de mententanță pentru F16 la Romaero”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă vizita sa în SUA are loc în scop electoral, acesta a spus: „Nu are legătură vizita mea cu alegerile de anul viitor. Înainte de a veni în SUA am avut o discuție cu Iohannis, cum e normal, s-au suprapus cele două vizite, de obicei președintele nu părăsește țara concomitent cu premierul și invers, dar fiind două întâlniri importaante am convenit să continuăm vizitele. Eu am venit aici cu dna ministru de Externe, deci diplomația română a fost reprezentată la cel mai mare nivel. Vin cu rezultate pentru români și pentru România”, a spus Marcel Ciolacu, într-un interviu exclusiv la Realitatea PLUS.

 

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.