Pilda  zilei

Înţeleptul şi soarta

Când eram tânăr am fost un revoluţionar. Atunci mă rugam: `Doamne, dă-mi putere să schimb lumea`. Pe la jumătatea vieţii mi-am schimbat rugăciunea: `Doamne, ajută-mă să-i schimb pe cei cu care trăiesc şi cu care intru în contact: familia, prietenii, colegii de muncă. Atunci voi fi mulţumit`. Acum când am îmbătrânit şi zilele-mi sunt numărate. Rostesc doar o singură rugăciune: `Doamne, ajută-mă să mă schimb pe mine însumi în bine, ca prin schimbarea mea să-mi ajut și semenii`. Ce bine ar fi fost dacă de la început m-aş fi rugat astfel. Nu mi-aş fi risipit viaţa.

Tradiții, superstiții și obiceiuri populare

*Pe data de 2 februarie, creștinii merg la biserică, pentru a participa la Sfânta Liturghie. În timpul slujbei, aceștia țin o lumânare aprinsă în mână, se roagă și se gândesc la legătura lor cu Dumnezeu.

*La întâmpinarea Domnului, gospodinele pregătesc pachete cu alimente, pe care le împart după terminarea slujbei, celor nevoiași, preotului, dascălului.

*Pentru că anul acesta sărbătoarea pică vinerea, într-o zi de post, biserica a rânduit să fie dezlegare la pește. Astfel, credincioșii nu vor consuma ouă, lactate, carne.

*În ziua Întâmpinării Domnului, oamenii nu mănâncă nimic, până când preotul nu încheie Sfânta Liturghie.

*Conform tradiției, sărbătoarea mai este numită Stretenia sau Ziua Ursului.

*Unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de această sărbătoare, este ca bătrânele satului să se adune la un loc și să vorbească despre tot ceea ce se mai întâmplă.

*Un alt obicei foarte cunoscut este „Târcolitul viilor”. Bărbatul casei trece pe la vie în dimineața acestei zile, cu un caltaboș și o sticlă de vin în traistă. Trebuie să ocolească via de trei ori și să pună în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin. La final, trebuie să spună: „Doamne, să-mi faci strugurii cât bundăretele de mari!”.

*Oamenii obișnuiesc să facă previziuni meteorologice, în funcție de această zi. Se spune că ursul iese din bârlog și joacă de jur-împrejur. Dacă afară e soare și ursul își vede umbra atunci se va speria, se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă nu-și va vedea umbra, atunci va rămâne afară și iarna se va termina.

*Cu mult timp în urmă, de Întâmpinarea Domnului, oamenii ungeau copiii cu untură de urs în această zi, pentru a le transfera puterea animalului.

*Tot un obicei vechi era ca bolnavii de „sperietoare” să fie afumați cu păr de urs, în speranța că vor deveni curajoși și puternici.

*Stretenia era considerată o divinitate meteorologică feminină, care trecea peste ape. Daca acestea nu erau înghețate, Stretenia făcea un pod de gheata peste ele.

*La sărbătoarea Întâmpinări Domnului nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați.

*În această zi nu e bine să dai cu mătura.

*La sate, oamenii evită treburile grele în gospodărie și la câmp.

*Nu e bine să speli rufe în această zi sfântă, închinată lui Iisus Hristos.

*Nu ai voie să tricotezi sau să croiești. Nu se coase pe 2 februarie.

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.