Pilda zilei
Harpa
David, un tânăr păstor, a fost adus la curtea regelui Saul şi în scurtă vreme a devenit favoritul tuturor.
Odată, pe când toţi curtenii erau adunaţi, el a cerut voie regelui să cânte la harpa care se afla lângă tronul lui. Regele i-a spus:
– N-are rost, au mai încercat şi alţii şi n-au putut!
David a insistat. Când a atins corzile harpei, s-a auzit o muzică atât de minunată, încât toţi au izbugnit în lacrimi. Corzile fremătau la atingerea mâinilor lui, ca o fiinţă vie.
Regele s-a mirat:
– Cum se face că la alţii, harpa a rămas mută, iar tu ai putut cânta?
– Toţi ceilalţi au vrut să cânte propriile lor cântece. Dar harpa s-a împotrivit. Eu am cântat propriul ei cântec. I-am adus aminte de vremurile frumoase, când era copac în pădure, când păsărelele ciripeau printre ramurile lui, iar frunzele i se scăldau în soare…şi aţi auzit cu toţii veselia harpei. Apoi i-am mărturisit mila mea, pentru suferinţa prin care a trecut în acea groaznică zi, când oamenii au doborât copacul. Am asigurat-o că moartea copacului nu a fost zadarnică, pentru că din lemnul lui a fost făcută ea, o harpă care bucură sufletele oamenilor şi care poate cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu. Harpa a înţeles toate acestea şi mi-a răspuns…cântecul ei.
Sursa: Realitatea Spirituala