Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”.
Fostul primar al municipiului Constanţa a fost eliberat condiţionat, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, după ce a executat cinci ani din pedeapsa de nouă ani primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
„Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică. Nu mă mai întrebaţi ce a fost, nu mă mai întrebaţi ce voi face, că nu mă mai interesează (…) Dacă nu mă mai interesează viaţa publică, de ce vă mai interesează pe domniile voastre despre mine?”, le-a spus Mazăre jurnaliştilor care l-au aşteptat în faţa penitenciarului.
Întrebat dacă a fost speriat de ceva în puşcărie, Radu Mazăre a spus: „Nu m-a speriat nimic, dar e suficient. Oamenii au o perioadă în viaţă, după aia se apucă să facă altceva”.
El a adăugat că este pregătit să fie tată, soţia lui, care de altfel l-a aşteptat la ieşire, fiind însărcinată.
Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, lui Radu Mazăre, o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov.
Sursa: Newsinn