34 de școli din Capitală urmează să suspende cursurile luni, 10 iunie, în sălile de clasă în care vor fi organizate secții de votare

Elena Ștefa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunțat vineri că nu mai puțin de 34 de unități de învățământ din București urmează să aibă cursurile suspendate luni, în sălile de clasă în care urmează să fie organizate secții de votare.

De asemenea, în 252 de unități de învățământ din Capitală s-a hotărât în cadrul Consiliilor de administrație ca durata orelor de curs, cât și a pauzelor, să fie modificată, vineri și luni.

Alegeri locale 2024. Candidaţii la Primăria Bucureşti şi la cele de sector. Ordinea pe buletinele de vot

Astfel, părinții trebuie să știe că în cursul zilelor de 7 și 10 iunie, durata orelor de curs, cât și a pauzelor, urmează să fie modificate, în nu mai puțin de 252 de unități de învățământ preuniversitar din Capitală. De asemenea, tot în București, s-a decis ca luni (10 iunie), să fie suspendate cursurile în sălile de clasă unde sunt organizate secții de votare. Anunțul a fost făcut chiar de către purtătorul de cuvânt al ISMB.

„În vederea amenajării secţiilor de votare de la nivelul celor 252 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti destinate alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au decis, pentru zilele de 7, respectiv 10 iunie, modificarea duratei orei de curs şi/sau a pauzei (în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din ROFUIP), iar în 34 de unităţi de învăţământ, suspendarea cursurilor în ziua de luni, 10 iunie, în sălile de clasă în care sunt organizate secţii de votare (în conformitate cu prevederile art. 9 din ROFUIP)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, potrivit Agerpres. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.