Jurnalista Anca Alexandrescu i-a livrat o nouă informație devastatoare generalului în rezervă Florian Coldea. Un punct de vedere transmis de către Biroul de Presă al SRI, la solicitarea Realitatea Plus, pare să contrazică explicațiile din comunicatul fluviu al lui Florian Coldea, privind o serie de restricții pe care ar fi fost obligat să le respecte la trecerea în rezervă. De precizat că echipa Culisele Statului Paralel a solicitat aceste lămuriri în data de 17 iunie, înainte ca fostul număr 2 în SRI să transmită un amplu punct de vedere, dar a primit răspunsul pe 20 iunie.

Potrivit răspunsului oferit de SRI și prezentat de Anca Alexandrescu, singura obligație pe care o avea Coldea după trecerea în rezervă era să asigure protecția informațiilor clasificate la care a avut acces în timpul serviciului.

„O astfel de obligație, aplicabilă personalului militar trecut în rezervă, dar și altor categorii de cetățeni care au avut, în baza raporturilor de muncă, acces la informații clasificate, derivă din prevederile art. 36 alin. 1 și 2 din Legea nr. 182/2002 (…) care dispun imperativ ca „persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit legii” chiar și „după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menținerii clasificării informației”, se arată în răspunsul Biroului de presă al SRI, la solicitarea Realitatea Plus.

SRI ÎL CONTRAZICE PE COLDEA PRIVIND RESTRICȚIILE LEGATE DE AFACERI

Un alt pasaj din răspunsul transmis de SRI pare să contrazică afirmațiile generalului Coldea privind o serie de presupuse restricții care l-ar fi vizat.

CE AFIRMA COLDEA?
“După 4 ani de la trecerea în rezervă” (…) Am devenit acționar și angajat, respectând constrângerile aplicabile oricărui angajat SRI (este interzisă ocuparea poziției de administrator, nu poate fi acționar majoritar, firma nu trebuie să aibă acționari străini, este interzisă implicarea în activități cu caracter politic sau realizarea de declarații / acțiuni cu mass media, este obligatorie raportarea tuturor călătoriilor în străinătate, informarea cu privire la relaționarea cu entități străine etc.);” – punctul de vedere transmis de Florian Coldea în data de 19 iunie.

Coldea reacționează, comunicat de ultimă oră. Generalul negru, atac orchestrat la adresa Realitatea Plus. Tupeu fără margini

CE A TRANSMIS SRI?
(…) prevederile normative în vigoare nu obligă cadrele militare în rezervă să informeze Serviciul Român de Informații cu privire la activitatea și relațiile contractuale ale acestora, desfășurate după data trecerii în rezervă.
Cadrul normativ ce reglementează activitatea de organizare și funcționare a Serviciului nu interzice în mod expres cadrelor militare trecute în rezervă, inclusiv foștilor directori, derularea de activități comerciale pe teritoriul național sau în afara acestuia”. – răspunsul Biroului de Presă al SRI la solicitarea Realitatea Plus din 17 iunie.

Comparând cele 2 poziții, Anca Alexandrescu consideră că fostul șef SRI a mințit sau a denaturant relațiile sale cu serviciul de informații. “Nu sunteți doar ticălos, ci și mincinos, ați încercat să induceți în eroare opinia publică prin afirmații mincinoase. Cel mai grav este că ați încercat să denigrați activitatea SRI, încercând să sugerați că mai sunteți în activitate. Ei bine, SRI ne-a răspuns și a dezmințit tot ce ați spus legat de restricțiile pe care ar fi trebuit să le respectați după trecerea în rezervă”, a afirmat realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.

Anca Alexandrescu, reacție la comunicatul lui Coldea: Am crezut că e fake sau o glumă. Mi-am pierdut orice urmă de respect față de acest

RĂSPUNSUL INTEGRAL AL SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII

Urmare a solicitării dumneavoastră, primită în data de 17.06.2024 pe adresa de e-mail [email protected], vă comunicăm că:

Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 3 martie 1992, astfel cum a fost modificată și completată, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, instituția noastră „organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României”. Pe cale de consecință, astfel de date sunt exceptate de la liberul acces al publicului așa cum sunt ele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv art. 12 alin.1 lit. a) din Legea nr. 544/2001.

Referitor la efectuarea de „anchete” sau „controale”, astfel de demersuri excedează competențelor Serviciului Român de Informații, indiferent de calitatea persoanelor la care faceți referire.

Dispozițiile în vigoare nu prevăd anumite obligații ale personalului militar în rezervă față de Serviciul Român de Informații, ci doar obligații care revin în general cetățenilor, de exercitare a drepturilor și libertăților constituționale. Personalul militar trecut în rezervă beneficiază, în calitate de cetățeni, de drepturile și de libertățile consacrate și garantate de Constituție, respectiv reglementate de alte acte normative și au obligațiile prevăzute de acestea.

O astfel de obligație, aplicabilă personalului militar trecut în rezervă, dar și altor categorii de cetățeni care au avut, în baza raporturilor de muncă, acces la informații clasificate, derivă din prevederile art. 36 alin. 1 și 2 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, care dispun imperativ ca „persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit legii” chiar și „după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menținerii clasificării informației”. Această obligație este prevăzută expres și de art. 37 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prevederile normative în vigoare nu obligă cadrele militare în rezervă să informeze Serviciul Român de Informații cu privire la activitatea și relațiile contractuale ale acestora, desfășurate după data trecerii în rezervă. Cadrul normativ ce reglementează activitatea de organizare și funcționare a Serviciului nu interzice în mod expres cadrelor militare trecute în rezervă, inclusiv foștilor directori, derularea de activități comerciale pe teritoriul național sau în afara acestuia.

Va mulțumim pentru interesul manifestat și înțelegerea condițiilor în care Serviciul acționează pentru realizarea securității naționale.

Imagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.