Rezultatele sunt publicate anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele.

Ministerul Educației a publicat, marți, 9 iulie, rezultatele finale la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestației.

Rezultatele finale pentru Evaluarea Națională pot fi consultate pe edu.ro.

Potrivit primelor rezultate publicate miercuri, 3 iulie, 74,4% dintre candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit centralizării.

Procentul este în scădere față de anii precedenți (76,2% în 2023, 82,3% în 2022 și 76,8% în 2021).

La nivel național, pe podium se află elevii claselor a 8-a din București, unde 88,3% au obținut note peste 5.

În clasament urmează județele Cluj (85,9%) și Brăila (80,3%).

În Capitală, procentul elevilor care au obținut note peste 5 este de 88,3%, în județul Cluj de 85,9%, în Brăila 80,3%.

La polul opus, județele Vaslui, Călărași, Caraș-Severin au raportat cele mai puține medii peste 5.

Totodată, 25,6% din totalul candidaților au obţinut medii mai mici de 5, a anunțat ministrul Educației.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere pentru înscrierea la liceu se va face din media generală la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probe.

Calendarul admiterii la liceu 2024

  • 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
  • 22 iulie 2024: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
  • 22 iulie 2024: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
  • 23 iulie 2024: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
  • 23 iulie 2024: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
  • 24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025
  • 24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal
  • Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.