Acțiune de amploare în toate piețele din țară. Pepenii de pe tarabe sunt verificați de autorități pentru a se verifica eventuale depășiri ale concentrațiilor de pesticide sau alte substanțe periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Pe rețelele de socializare au apărut postări care sugerează că în fructele de sezon sunt depășiri impresionate ale concentrațiilor de substanțe chimice folosite ca îngrășăminte, însă specialiștii atrag atenția că unele dintre măsurători sunt eronate.

Deși sunt fructele vedetă ale perioadei de caniculă, pepenii ar putea ascunde pericole pe care nu le vedem cu ochiul liber. Cu ajutorul unui aparat special, putem afla ce cantitate nitrați este în pepeni.

Situația nu este mai bună nici în cazul pepenelui roșu.

De multe ori, tarabele de pe marginea drumurilor nu sunt verificate de Protecția Consumatorilor. Cu toate acestea, experții recomandă oamenilor să nu se încreadă pe deplin în aparatele de testare disponibile pe piață.

Potrivit cercetătorilor, dispozitivele nu sunt calibrate corespunzător, iar în cazul pepenilor, probele pentru analize trebuie luate din coajă. Astfel de testere pot costa chiar și 600 de lei, însă nu oferă nicio garanție cu privire la un rezultat corect.

Pe de altă parte, specialiștii recomandă consumatorilor să achiziționeze pepeni din surse sigure și să se informeze cu privire la metodele de cultivare folosite de producători. 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.