Preşedintele american Joe Biden a declarat luni, 15 iulie, că s-a exprimat greșit atunci când a cerut țintirea lui Donald Trump, cu câteva zile înainte de tentativa de asasinat asupra rivalului său republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii.

„Este timpul să-l ţintim pe Trump”, a spus Joe Biden în cursul unei întâlniri cu donatori la data de 8 iulie. Democratul a fost foarte criticat pentru această exprimare după tentativa de asasinat ce a avut loc sâmbătă împotriva lui Donald Trump.

„A fost o greşeală să folosesc acest cuvânt. Am vrut să spun, concentraţi-vă asupra lui, pe ceea ce face, pe măsurile lui, pe numărul de minciuni pe care le-a spus în timpul dezbaterii”, a spus Joe Biden ulterior, în cadrul unui interviu pentru NBC, potrivit agenției de presă AFP citată de Agerpres.

Preşedintele democrat, care speră la un nou mandat la Casa Albă, a fost acuzat de republicani că are o responsabilitate în tentativa de asasinat împotriva contracandidatului său la prezidențiale și predecesorului său în funcție, Donald Trump.

„Premisa centrală a campaniei lui Biden este de a spune că preşedintele Trump este un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preţ. Această retorică a dus direct la tentativa de asasinare a preşedintelui Trump”, a declarat sâmbătă seara senatorul J.D. Vance, ales de Donald Trump pentru funcţia de vicepreşedinte.

Joe Biden a cerut calmarea climatului politic și a încercat luni să explice poziţia sa delicată faţă de rivalul său. Preşedintele a profitat de acest interviu pentru a respinge încă o dată îndoielile cu privire la capacitatea sa de a candida din nou la Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă împotriva lui Donald Trump de la finalul lunii iunie.

„Acuitatea mea mintală este al naibii de bună”, a dat asigurări Joe Biden, amintind că este cu doar trei ani mai în vârstă decât Donald Trump.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.