Încălcările grave ale drepturilor copiilor au crescut cu 21% în 2023 din cauza înmulţirii războaielor în lume, lăsându-i pe cei mai tineri la voia „policrizei care se agravează”, potrivit unui raport al ONG-ului Kidsrights publicat miercuri, informează AFP.

Studiul organizaţiei, care acordă premiul internaţional pentru pace al copiilor, atribuit în trecut Gretei Thunberg sau Malalei Yousafzai, subliniază că aproape 8.000 de copii au fost ucişi în Israel şi în Fâşia Gaza din octombrie 2023 până acum şi că aproape 2.000 de copii au fost ucişi sau răniţi în Ucraina din 2022 încoace.

Încălcările grave ale drepturilor copiilor includ de asemenea mutilări, exploatarea lor ca soldaţi, răpiri şi privare de ajutor umanitar.

Chiar dacă scăderea ratei de vaccinare a copiilor observată în sudul globului în timpul pandemiei de COVID-19 pare că s-a redus, ONG-ul este îngrijorat de scăderea cu aproape o treime a ratei de vaccinare a copiilor în Europa occidentală.

De asemenea, catastrofele şi strămutările legate de încălzirea climatică ameninţă în continuare drepturile copiilor în lume, continuă raportul.

Acesta salută cu toate acestea „eforturile pozitive şi constante” ale unor ţări precum Regatul Unit sau Danemarca pentru a renunţa progresiv la energiile fosile.

Această ediţie a raportului „subliniază impactul devastator pe care policriza care se agravează o are asupra copiilor, subminând decenii de progres în protecţia viitoarei generaţii în lume”, a subliniat Marc Dullaert, fondatorul şi preşedintele Kidsrights.

El a îndemnat guvernele să accepte faptul că obiectivele ONU în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a drepturilor copiilor la orizontul lui 2030 nu vor fi în mod sigur atinse.

Indexul 2024 al Kidsrights plasează Luxemburgul în fruntea ţărilor care protejează cel mai bine drepturile copiilor, în timp ce Afganistanul se află pe ultimul loc. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.