Pilda zilei

„De ce zâmbesti, dacă ești sărac lipit?” 

Intr-o zi, un om bogat trecea pe stradă când, dintr-o dată a văzut un bătrânel sărac, care stătea pe treptele unei clădiri. Hainele îi erau murdare, încălțări nu avea în picioare, însă pe fața lui era un zâmbet incredibil…
A vrut să îl întrebe ceva, însă s-a răzgândit și a mers mai departe. A doua zi, omul bogat l-a văzut din nou pe omul sărac… acesta era la fel de senin și pe fața lui se așternea un zâmbet fericit… Omul bogat nu reușea să înțeleagă motivul pentru care acest om, care nu avea nimic, este fericit… Așa că a mers la el și l-a întrebat?:
-Cum poți să zâmbești când ești așa? Pari foarte fericit.
Bătrânelul sărac: Chiar sunt, om bun.
Omul bogat: Și de ce ești fericit? Ai bani?
Bătrânelul sărac: „Nu am nimic, om bun. Poate în timpul zilei primesc puțină mâncare de la trecători.
Omul bogat: Ai casă? Ai familie?
Bătrânelul sărac: Nu am nici casă și nici familie. Sunt liber ca pasărea cerului.
Omul bogat: Atunci sigur ești complet sănătos.
Bătrânelul sărac: Nici vorbă, om bun. Frigul nopții nu îmi poate aduce sănătate… și aproape toți dinții mi-au căzut.
Omul bogat: Atunci nu înțeleg… de ce ești fericit? Poate că rețeta fericirii este utilă și pentru mine. Eu am totul, dar sunt nefericit.
Bătrânelul sărac: Dumnezeu nu oferă niciodată unei persoane mai multe provocări decât poate duce. Eu accept ceea ce sunt, unde sunt și ce se întâmplă cu viața mea. Sunt recunoscător pentru că trăiesc și dacă este necesar, înfrunt fiecare problemă cu rezistență, răbdare și zâmbete. Inteleg ca Dumnezeu vrea să mă pună la încercare. Nu am nimic, dar sunt fericit pentru că viața nu este despre a avea ceva. Viața înseamnă să te trezești dimineața și să mergi mai departe orice ar fi.

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.