Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat, sâmbătă, că simte că ediţia de la Paris a Jocurilor Olimpice va fi una de bun augur pentru Team România şi că sportivii rămaşi în cursă vor mai obţine medalii.

„Simt că această ediţie este ediţia noastră şi Dumnezeu probabil mi-a ascultat dorinţa şi a vrut să îmi îndeplinească dorinţa. Pentru că am suferit foarte mult când am terminat la Tokyo pe locul 46. Eu simt că această Olimpiadă va fi de bun augur pentru noi. Doamne ajută!”, a spus Lipă

În opinia sa, România ar mai putea câştiga medalii la canoe, gimnastică, tenis de masă, haltere şi lupte, conform Agerpres.

„Normal, că mergem mai departe cu medalii, cum? Eu mă bucur aşa că David (Popovici) a spart gheaţa. Ne-a lăsat culoarul favorit, ăla de aur. Au venit canotorii, acum i-am lăsat calea bătătorită lui Cătălin (Chirilă). Eu simt că acest copil minunat, pe care eu îl iubesc foarte mult, pentru că este serios, foarte muncitor, foarte dedicat, îşi doreşte enorm de mult să urce pe podiumul olimpic. Şi eu simt că acolo va fi. După care vine gimnastica, că este în focuri acum, şi o avem pe Sabrinuţa (Sabrina Maneca Voinea). Din tot sufletul îi doresc măcar să ciupească bronzul, pentru că anul trecut a stat numai pe lângă podium şi locul patru este cel mai nenorocit loc pentru un sportiv de înaltă performanţă. Mai bine vii pe 6 decât să stai să te uiţi ăla de lângă tine care e sus. După care avem echipa de tenis de masă. Şi-au făcut încălzirea la simplu, la dublu, la mixt şi acum a venit momentul să intre în lupta asta cu asiaticele, că trebuie odată şi odată şi ele să spargă gheaţă. După care avem halterele, cu Loredana Toma. Eu cred în ea şi în Mihaela Cambei, pentru că sunt acolo. După care vin luptele şi eu le doresc măcar, din cinci sportivi cât sunt calificaţi, măcar o medalie. Pentru că îşi doresc atât de mult şi s-au tot învârtit pe lângă podium la celelalte ediţii”, a adăugat Elisabeta Lipă.

România are acum un bilanţ de şapte medalii la Jocurile de la Paris, trei de aur, trei de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, în timp ce bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.