„Datorită recalculării, avem un număr de 90.892 de pensionari care ies din categoria beneficiarilor de pensie socială”, a spus ministrul Muncii.

Primele pensii recalculate vor începe să fie livrate de factorii poștali pe 2 septembrie. Cei care au ales să încaseze pensiile pe card își vor vedea banii în cont pe 12 septembrie, potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Peste 80.000 de români vor primi în plus 2.000 – 3.000 de lei.

„Pe 26 august încep să fie virate prima tranșă către Poșta Română. De pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poștali către pensionari. Pe data de 12 septembrie, vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card.”, a spus miercuri, 14 august, ministrul Muncii.

„Avem un număr de 4.609.830 de pensii care au fost recalculate pentru prima dată când s-au recalculat toate pensiile din sistemul public. Aceste rezultate ne arată faptul că în urma recalculării avem deja 82,56% din pensii care se majorează. Dintre pensiile majorate după recalculare avem o creştere procentuală medie de 26,65% şi o creştere nominală medie de 622 lei.

Datorită recalculării, avem un număr de 90.892 de pensionari care ies din categoria beneficiarilor de pensie socială, înainte se numea indemnizaţie minimă socială, acum discutăm despre pensia socială. Noul cuantum rezultat din contributivitate depăşeşte valoarea de 1.281 lei a indemnizaţiei, a pensiei minime pentru pensionari. Avem un număr de 803.433 de pensii care nu sunt majorate după recalculare, adică 17,44%.”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

Peste 80.000 de români vor primi 2.000 – 3.000 de lei în plus la pensie

Concret, potrivit ministrului Muncii, pensia medie va crește în septembrie la 2.761 de lei de la 2.250 de lei cât era în luna iulie.

În total, 1.960.012 de pensii vor fi majorate între 1 şi 500 lei, iar un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 lei.

Un număr de 721.360 de pensii vor fi majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 lei, în timp ce 83.637 de pensii vor crește cu 2.001 lei şi 3.000 lei, iar un număr de 7.681 de pensii vor fi majorate cu peste 3.000 lei.

„Vom constata împreună că şi pensionarii cu pensii mai mici vor beneficia de aceste creşteri ale pensiilor. Despre ce este noua lege a pensiilor? Este în primul rând despre respect pentru pensionari.

Asigură pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale după o viaţă de muncă, eliminând diferenţele între pensionari cu acelaşi stagiu de cotizare.

În acelaşi timp, introduce un mecanism care garantează creşterea anuală a pensiilor fără a destabiliza bugetul. Reforma pensiilor elimină inechităţile, asigură creşterea sustenabilă a pensiilor. Şi, foarte important, a fost eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, prevenind îngheţarea pensiilor până în 2070.”, a spus ministrul Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a mai vorbit miercuri, 14 august, despre beneficiile pe care le au pensionarii în 2024. Conform ministrului, prima creștere a pensiilor a fost de la 1 ianuarie 2024.

„Datorită creşterii punctului de pensie cu 13,8% de la 1.785 lei la 2.032 lei, avem a 2-a majorare din septembrie 2024, când pensiile recalculate ajung la pensionari. Recalcularea elimină inechităţile. Cei mai mulţi câştigă, nimeni nu pierde.”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.