Pilda zilei
Un vișin bătrân care ne-a însoțit cu frumusețea lui timp de 12 ani… Ne-a adăpostit cu umbra lui în zilele caniculare… Ne-a încântat ochiul când era plin de floare, de mireasmă în zile de primăvară… Ne-a dat din roadele lui îmbelșugate, vara și toamna… Ne amintea adesea de Rai, în diminețile însorite sau în răcoarea serii, în răsfățul adierii de vânt lin… Însă, venit-a vremea din urmă și pentru el…
Mai întâi s-a frânt o creangă groasă, apoi încă una, a rămas fără brațele principale, iar acum șchioapătă și abia respiră… Ultima milostenie a copacului va fi când din lemnul său ne va încălzi în zilele friguroase de iarnă… Așadar, copacul moare jertfindu-se și arde până în ultima clipă a existenței sale sau chiar mai nobil decât atât când se transfigurează și dăinuie prin aceea că ia chip de cruce, de troiță, de strană, de catapeteasmă, de icoană, de acoperiș, de scaun, de masă, de lingură, de podea, de gard, de barcă, de coșciug…ca să fie de folos și după ce a murit…
În Natură, „nimic nu se pierde, totul se transformă…” – (A. Lavoisier)
Trebuite să intri cu fierăstrăul, apoi cu drujba să-i faci chirurgie pe viu, să extirp din coroană, din corp, tot ce era putred…L-a durut… Cu greu m-am purces să fac operația…
Și nu a fost o simplă toaletare… Acum imaginea lui transmite o melancolie… E un doliu vegetal în împrejurimi… Trist este când moare câte un copac… Și nu e sentimentalism, ci conștientizare… Poate că natura, vrea să ne învețe încă un lucru: să ne gândim mai des la vremelnicia vieții și la moarte…
Sursa: Realitatea Spirituala
