„Mai mulţi deţinuţi”” au luat ostatici gardieni într-o închisoare din regiunea Volgograd din sud-vestul Rusiei, au afirmat autorităţile, care au anunţat că există „victime”, relatează AFP.

În timpul unei comisii disciplinare în colonia penitenciară nr.19, \”\”mai mulţi deţinuţi au luat ostatici angajaţi\”\”, a indicat serviciul federal penitenciar (FSIN), într-un comunicat pe Telegram.

Serviciul a adăugat că sunt în desfăşurare \”\”operaţiuni\”\” pentru eliberarea ostaticilor şi că \”\”există victime\”\”.

Această închisoare \”\”cu regim sever\”\” este situată în oraşul Surovikino, la circa 120 km vest de Volgograd, capitala regiunii.

Potrivit unei surse din poliţie, citată de TASS, cel puţin trei agresori au atacat angajaţi ai închisorii.

Un videoclip neautentificat şi difuzat de mai multe media ruse ar arăta scena incidentului, o încăpere cu podeaua acoperită de sânge.

În imagini pot fi văzuţi trei bărbaţi în uniformă, culcaţi la pământ şi însângeraţi, unii părând fără viaţă, şi alţi cel puţin doi bărbaţi filmaţi în picioare de un al treilea individ care vorbea în arabă.

Apoi, acesta din urmă revendică, în arabă, apartenenţa lor la Statul Islamic (SI).
 


În videoclipul de 46 de secunde, un bărbat ţine un cuţit într-o mână şi, cu cealaltă, pe unul dintre presupuşii gardieni de gât.

La mijlocul lunii iunie, mai mulţi membri ai organizaţiei jihadiste SI au fost ucişi după ce luaseră ostatici doi gardieni într-o închisoare din regiunea Rostov (sud-vest), învecinată cu Volgograd.

Rusia a fost vizată în mai multe rânduri de atacuri revendicate de organizaţia jihadistă, chiar dacă influenţa SI rămâne limitată în ţară.

La sfârşitul lunii martie, un atentat revendicat de SI împotriva Crocus City Hall, o sală de concert de lângă Moscova, unde bărbaţi înarmaţi au ucis 145 de persoane, a fost cel mai grav atac terorist comis în Rusia în aproape 20 de ani.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.