Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care îşi ispăşea pedeapsa pentru furt la Penitenciarul Rahova a fost dat în urmărire, după ce nu s-a prezentat din permisiunea de ieşire din închisoare pentru o zi.

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Rahova, marţi, în jurul orei 10:00, Pencea Hariton Marian, condamnat definitiv la 2 ani, 9 luni şi 297 zile de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, clasificat în regim deschis, nu s-a prezentat din permisiunea de ieşire pentru o zi.

„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, informarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Oraşului Bragadiru, IPJ Ialomiţa, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, procedându-se totodată la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din poliţişti de penitenciare ai unităţii”, precizează sursa citată.

 
 

Polițiștii au transmis că, în momentul în care a plecat din închisoare, bărbatul era îmbrăcat cu blugi de culoare albastru deschis și un tricou de culoare albă. Cei care îl văd sunt rugați să sune la 112 sau direct la Penitenciarul Rahova din București.

Imagine
 
 
 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.