Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, marţi, că, în perioada 19 – 25 august, au fost înregistrate 5.515 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 2,1% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 1.560 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Conform INSP, în perioada 19 – 25 august, au fost raportate 27 decese la persoane cu COVID-19, dintre care unul a survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi.

Până în prezent, 69.068 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.561.478 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 1.330 de teste RT-PCR şi 18.532 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 27,8%, în scădere cu 2,2%.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.025.544 de teste RT-PCR şi 14.941.526 de teste rapide antigenice.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.