Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat, marţi, că toate deciziile de majorare a pensiilor vor fi păstrate şi niciuna dintre acestea nu va fi anulată. Mai mult, ministrul a afirmat că ”este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate”. Și șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a afirmat că s-a pus accent pe unele erori inerente, dar că pe ansamblu acestea sunt nesemnificative.

”Pentru cei 3,9 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior, când primeau pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi au contribuit la fel. Odată ce s-a înfăptuit dreptatea, ea nu poate fi anulată. Nimeni nu poate interveni pentru a le diminua sumele primite în plus prin care li s-a făcut dreptate. Toate deciziile cu pensiile majorate rămân. Nici una dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, marţi, într-o conferinţă de presă. 

”Este nedrept că toată dezbaterea din media şi mai ales din mediul politic despre această reformă a pensiilor s-a concentrat pe pensiile care au rămas cu aceeaşi valoare în urma recalculării. S-au concentrat pe cele aproximativ 17,5% dintre pensii care rămân la aceeaşi valoare, dar în proporţie de peste trei sferturi vor creşte şi ele de la 1 ianuarie 2025. Cum vor creşte aceste pensii? Prin aplicarea mecanismului de indexare prevăzut în lege. Constat că cei care atacă această reformă sunt exact cei cărora nu le pasă de cei 3,8 milioane de pensionari care au fost neîndreptăţiţi decenii întregi şi cărora prin noua lege a pensiilor li s-a făcut dreptate”, a explicat ministrul Muncii. 
 
Bucura-Oprescu:  Cei care atacă reforma pensiilor sunt adversarii echităţii în sistemul de pensii.
 
”Cei care atacă reforma sunt adevăraţii adversari ai echităţii în sistemul public de pensii. Sunt adversarii principiului contributivităţii care spune că fiecare pensie trebuie să fie pe măsura muncii şi contribuţiilor plătite. Cei care atacă reforma susţin perpetuarea inechităţilor şi perpetuarea tratamentului incorect la care au fost supuşi 3,8 milioane de pensionari care au primit pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel. Refuz orice fel de încercare de dezbinare a pensionarilor. Refuz o politică a urii. Continui să apăr drepturile tuturor pensionarilor din România. Este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate. Trebuie să ştiţi că mă adresez prin intermediul dumneavoastră celor care transmit această informaţie falsă şi care ştiu că este falsă şi îi dezinformează în mod deliberat pe pensionari”, a afirmat ministrul Muncii.
 
Ea a adăugat de la 1 ianuarie se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. 
 
”Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a transmis ministrul Muncii.
 
Daniel Baciu de la Casa de Pensii

Șeful Casei de Pensii a insistat și el pe faptul că ponderea deciziilor greșite sau care nu au ajuns la destinatar este nesemnificativă, în ansamblu.

 
 

„Sunt 2.800 de pensii au fost calculate greșit și acum sunt revizuite. 170.00 de decizii de recalculare au fost oprite de la distribuire, din diverse motive obiective”, a precizat Baciu.

La nivelul municipiului București s-au înregistrat doar 277 de cereri de revizuire a calculelor, din 470.000 de pensionari aflați în plată. În total, au fost distribuite 465.000 de decizii de recalculare.

 
 

Marți, Camera Deputaților a dat votul final pentru legea majorării pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei.

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis luni pensionarilor că toţi cei care, în urma recalculării, au decizii cu pensii majorate, să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată. De asemenea, premierul a precizat că aceia care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea vor primi un răspuns prioritar.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.