Hamza Karimov, fostul director al SOCAR România și un apropiat al lui Florian Coldea, avea propria firmă de trading cu produse petroliere în timp ce conducea subsidiara din România a grupului azer SOCAR. În plus, el și-a deschis o subsidiară falsă a unei companii mari cu nume asemănător.
La finalul anului trecut, Oil Terminal anunța că vrea să construiască un terminal de bitum și, pentru asta, a cerut mai multe oferte de la companii de calibru.
Cei de la Socar Petroleum, conduși atunci de Karimov, au fost și ei interesați să construiască terminalul în parteneriat cu Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța. Însă societatea Euronova Energies este cea care a câștigat în fața OMV Petrom, Socar și Trafigura în cursa Oil Terminal.
Acordul dintre Oil Terminal și Euronova Energies pentru terminalul de bitum de la Constanța prevede exploatare exclusivă pe 10 ani pentru elvețieni. Euronova Energies SA este societatea care ar intermedia afacerea cu combustibili între Rusia și Transnistria, potrivit presei din Republica Moldova. Euronova Energies S.A. comercializează, transportă și depozitează țiței și produse rafinate pe piața sud-est europeană. Compania are sedii în Geneva, Emiratele Arabe Unite și Novi Sad.
Între timp, Hamza Karimov, apropiatul lui Florian Coldea a înființat o societate numită Euronova Energies, denumire asemănătoare cu Euronova Energies SA, din Geneva. Aceasta din urmă a transmis un comunicat de presă în care precizează că Euronova Energies din România nu face parte din companiile sale.
De asemenea, în comunicatul de presă se mai arată că Euronova Energies SA Geneva a lucrat cu Hamza Karimov în perioada în care acesta era CEO al SOCAR România. În context, compania spunea în februarie 2024 că nu mai există nicio relație de afacere cu Hamza Karimov.