Caravana Medicală continuă să facă bine. Peste o mie de români au fost consultați în cele două zile în care Spitalul Mobil a staționat în județul Cluj, municipiul Turda. De luni, Caravana Medicală pleacă spre județul Sălaj, iar mai apoi spre Bihor și Satu Mare. În total, peste 20 de mii de români au fost consultați oftalmologic în cea de-a doua ediție, iar la finalul consultației au plecat acasă și cu ochelari de vedere. 

Zeci de medici voluntari fac parte din Caravana Medicală, un proiect care ajunge în satele uitate de lume, acolo unde nu există nici măcar un medic de familie, iar oamenii sunt nevoiți să parcurgă sute de kilometri până la cel mai apropiat spital dacă au o problemă medicală. De prevenție nici nu se pune problema. Mulți dintre acești oameni nu au făcut în viața lor analize sau investigații.

„Am intalnit persoane varstice sau oameni care nu au mai fost de ani buni de zile la consult ofta sau poate niciodata. Acesti oameni ne privesc ca pe o binecuvantare si sunt bucurosi ca cineva a venit in sprijinul lor”, a declarat Cristina Butura, asistent medical.

 
 

În cea de-a doua ediție a Caravanei Medicale, medicii voluntari acordă consultații oftalmologice, iar la final, dacă este nevoie, le oferă românilor ochelari de vedere.

„Sunt tehnician optometrist, activez in domeniu de cinci ani. Am inceput sa fac voluntariat cu echipa aur din iulie 2024. Mi-a placut ideea. Putem ajuta oamenii si sustin cauza. Daca pot sa fac un bine, de ce nu”, spune Popescu Ioan, tehnician optometrist.

 
 

Caravana Medicală ajunge luni în comuna Cizer, din județul Sălaj, iar mai apoi în Bihor și Satu Mare. Cei care au nevoie de consultații oftalmologice pot consulta calendarul Spitalului Mobil, pe caravanamedicala.ro, la secțiunea calendar. 

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.