După ce a declarat că e în stare să facă orice ”pentru a curăța România de oamenii care nu ne reprezintă”, Elena Lasconi plusează cu o altă declarație aiuritoare: ”Poate preşedintele să facă absolut orice, nu trebuie să fie îngrădit de Constituţie”. 

”Pot să fac orice” pare a fi laitmotivul campaniei doamnei Lasconi, care începe să derapeze spre o zonă în care ridicolul declamativ întâlnește lipsa de cultură democratică.

Elena Lasconi arată serioase lacune de educație și o profundă lipsă de cultură democratică. Candidează la președinție, dar nu înțelege rolul constituțional al președintelui, funcționarea statului de drept și separarea puterilor în stat.

Astfel de declarații ne arată că prezidențiabilul USR ori n-a citit Constituția, ori a citit-o și n-a înțeles nimic din ea. Așa cum știm, cea din urmă situație e chiar definiția analfabetismului funcțional.

Este prezidențiabilul USR un candidat cu viziuni și tendințe autoritariste? Vede doamna Lasconi în președinte un tătuc care stăpânește arbitrar și după bunul plac? (Sau mămucă, mai exact)

Poate nu, dar cert e că prin tonul și conținutul discursului se întâlnește cu ceilalți doi candidați populiști, Diana Șoșoacă și George Simion. 

Cu deosebirea că cei doi au un discurs asumat, în timp ce la Elena Lasconi pare mai degrabă lipsă de înțelegere și cultură democratică decât discurs gândit și asumat. Șoșoacă, de exemplu, e autentică și asumată în discursul său populist și extremist. La Elena Lasconi, în schimb, putem vorbi mai degrabă de scăpări sau gafe venite din incultură și goana după audiență facilă.

Doamna Lasconi confundă realitatea cu reality show-ul. Pentru domnia sa președintele României e un amestec de circar, vedetă de reality show și guru vindecător care împarte vorbe de duh, baloane colorate și energii pozitive în stânga și în dreapta. Cert e că Elena Lasconi chiar parre să creadă că președintele poate face orice, fără limite și reguli. 

Poate că nu sunt importante notele doamnei Lasconi din facultate și nici unde a făcut studiile, dar e important, obligatoriu chiar, să cunoască și înțeleagă Constituția și regulile democrației liberale. Nu poți vorbi despre liberalism, dreapta și stânga atâta timp cât tu nu înțelegi chestiuni de bază privind Constituția țării, funcționarea statului de drept și rolul președintelui României într-un regim democratic, constituțional. 

Una peste alta, pare că doamna Lasconi până și cultura democratică și-a făcut-o tot la particulară neacreditată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.