Europarlamentarul Siegfried Mureșan îi asigură pe oamenii aflați în zonele calamitate că se vor acorda ajutoare financiare din banii de la Bruxelles. 

Parlamentul European a dezbătut propunerea prin care i se cere Comisiei Europene să eficientizeze măsurile de intervenție în cazul dezastrelor naturale.

UE va mări fondurile acordate în aceste cazuri, astfel oamenii vor putea primi hrană și adăpost. În plus, aceștia vor fi ajutați cu costurile reconstrucției.

Europarlamentarii au cerut măsuri urgente în plen pentru că ciclonul Boris a produs pagube uriașe în centrul continentului.

Cel puțin 21 de persoane au murit în urma inundațiilor devastatoare care au lovit violent România, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia și Austria.

Specialiștii spun că sunt cele mai violente furtuni din această zonă, din ultimii 20 de ani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.