Autoritățile se pregătesc intens pentru inundațiile pe care Dunărea ar putea să le aducă la finalul săptămânii. Debitul apei crește din ce în ce mai mult, iar duminică ar urma să atingă aproape 9.000 de metri cubi pe secundă, de trei ori mai mult decât valoarea normală pentru luna septembrie. Ministrul Mediului a mers să verifice din elicopter zonele vulnerabile. 

Viitura care a făcut prăpăd în Ungaria va ajunge în România la sfârșitul săptămânii. Specialiștii au inspectat toate sectoarele de dig de pe Dunăre, iar în punctele sensibile au fost depozitați preventiv mii de saci cu nisip.

Ministrul Mediului a mers cu elicopterul în zonele care ar putea fi afectate de creșterea nivelului Dunării. Sunt în jur de 1.200 de kilometri de diguri care trebuie verificate. Cu toate acestea, ministrul dă asigurări că autoritățile vor putea face față volumului uriaș de apă și că nu vor fi inundații. 

La sol, s-a îndreptat către comuna Bistreț din Dolj. Acolo, în 2006, Dunărea a provocat unele dintre cele mai grave inundații înregistrate vreodată la noi în țară.

Mircea Fechet a transmis printr-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare că digul din dreptul localității Rast, inundată în 2006, nu mai este considerat a fi un punct critic. 

Acum 18 ani, Dunărea a acoperit cu apă aproape 50.000 de hectare de teren agricol, a inundat 1.000 de kilometri de drumuri și a distrus 500 de case.

Acum, specialiștii au construit în zona digului o barieră de protecție din fier pe care au îngropat-o în pământ. Pentru ca apa să ajungă la locuințele oamenilor, debitul Dunării ar trebui să fie de peste 15.000 de metri cubi pe secundă, transmit autoritățile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.