PNL Sector 3 a lansat un apel urgent către administrația locală, solicitând punerea în siguranță a parcării din Parcul Pantelimon. Prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, PNL subliniază importanța acțiunilor care ar trebui să depășească considerațiile politice, evidențiind astfel faptul că bunăstarea cetățenilor trebuie să primeze în fața disputelor sau întârziemărilor administrative.

Partidul Național Liberal își exprimă îngrijorarea față de întârzierile în implementarea proiectului de reașezare și punere în siguranță a parcării din parc, un subiect care nu ar trebui să fie influențat de politică. De asemenea, liberalii fac referire la impactul negativ pe care neglijarea acestui proiect l-a avut asupra comunității, făcând apel la responsabilitate din partea autorităților locale. 

„Există unele subiecte în care ar trebui să uităm de politică! Parcul Pantelimon este un astfel de subiect!

Solicităm imperativ pe această cale Primăriei Sector 3 și tuturor celor responsabili să nu mai găsească tot felul de motive pentru a nu pune pe ordinea de zi proiectul inițiat de PNL privind reamenajarea și punerea în siguranță a parcării din Parcul Pantelimon.
Pentru că lucrurile nu au fost făcute cum trebuie la timpul lor, încercăm prin această inițiativă se rezolvăm o problemă care din păcate a avut și urmări tragice.
Nu este loc de jocuri politicianiste, și vă rugăm să nu tratați acest proiect din perspectiva campaniei electorale sau a luptei politice. Nu un partid politic vă solicită acest lucru, oci asta o fac locuitorii din zonă  cu care am discutat la fața locului în mai multe rânduri. Inițiativa vine în spate cu o mie de semnături de la oameni care ies în fiecare zi în acel parc și care trăiesc cu frică traversând parcarea.
Ce am propus? Nimic complicat, fără mari bugete, dar cu rezultate imediate și extrem de importante. Soluțiile vin tot în urma consultării cu cetățeniii  din zonă: segmentarea parcării, introducerea sensului unic, iluminat, limitatoare de viteză și nu în ultimul rând amenajarea unui trotuar. 
Soluțiile sunt simple, bani sunt, iar implementarea ar dura o lună de zile. Nu știm ce mai așteaptă Primăria Sectorului 3. Sperăm să nu pună interesul politic în fața unei probleme reale ce poate avea încă o dată consecințe tragice.
PNL Sector 3 solicită Primăriei și Primarului Sectorului 3 introducerea de urgență pe ordinea de zi a Consiliului Local a proiectului de hotărâre privind amenajarea și punerea în siguranță a parcării adiacente Parcului Pantelimon! Nu există scuze și motive ca această problemă să nu fie rezolvată!”
a scris PNL Sector 3 pe pagina de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.