Cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi într-un raid israelian care a vizat o clădire rezidenţială la sud de Beirut, într-un moment în care bombardamentele israeliene nu încetează, a declarat marţi Ministerul libanez al Sănătăţii, relatează AFP şi dpa.

„Raidul inamicului israelian la Barja a provocat, conform unui bilanţ iniţial, 15 morţi”, a indicat ministerul, adăugând că operaţiunile de degajare şi salvare sunt în desfăşurare în această localitate de coastă situată la aproximativ 20 de kilometri de capitala libaneză.

Aceasta este a doua lovitură israeliană de marţi asupra acestei regiuni situate în afara fief-urilor grupării pro-iraniene Hezbollah, grupare împotriva căreia Israelul a intrat în război pe 23 septembrie.

Anterior, o lovitură care a vizat o clădire rezidenţială din oraşul Jiyeh, lângă Barja, s-a soldat cu un un mort, potrivit ministerului. O sursă de securitate a declarat pentru AFP că a fost vizat un apartament aparţinând Hezbollah.

În sudul şi estul Libanului, unde este implantată gruparea Hezbollah, mai multe localităţi au fost vizate de aviaţia israeliană şi artilerie, potrivit Agenţiei naţionale de presă Ani.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.