Persoanele care obțin venituri extra salariale vor avea măsuri de reducere a birocrației, prin implementarea unui formular digital precompletat, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, Guvernul va adopta măsuri care vizează eficientizarea sistemului RO e-Transport, a mai declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

„Preluăm azi soluţiile rezultate din consultările noastre cu mediul de afaceri pentru reducerea birocraţiei şi simplificăm procedurile administrative în cazul românilor ce obţin venituri extra salariale.

Folosim un formular digital precompletat ca să uşurăm astfel munca tuturor. Adoptăm şi alte măsuri, preluate tot de la mediul privat, pentru a eficientiza sistemul RO e-Transport şi a nu genera blocaje în activitatea companiilor”, a spus premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.