Circulația mai multor trenuri de călători este grav afectată pe raza regionalelor Iași, Brașov și București, din cauza copacilor căzuți pe calea ferată în contextul vremii nefavorabile. În aceste zone, firul de contact este lipsit de tensiune, ceea ce a dus la întreruperea deplasării trenurilor.

Șase trenuri de călători staționează pe tronsoanele din regiunile Iași și Brașov, iar trenurile care urmau să sosească în această dimineață în Gara de Nord din București înregistrează întârzieri de sute de minute.

Echipele de intervenție ale CFR Infrastructură sunt pe teren, lucrând pentru îndepărtarea copacilor și remedierea problemelor de alimentare cu energie electrică. Pasagerii sunt sfătuiți să se informeze în prealabil despre situația trenurilor și să ia în calcul posibile întârzieri în planificarea călătoriilor.

„În acest moment se intervine cu drezine pantograf şi cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iaşi, pe intervalul de staţii Grădiniţa – Lunca Ilvei, unde sunt în desfăşurare lucrări de repunere sub tensiune a liniei de contact. În prezent este afectată circulaţia a trei trenuri de călători (R 5702, R 4205), care staţionează în gările adiacente. Pe raza SRCF Braşov, între staţiile Topliţa şi Gălăuţaş circulaţia feroviară este temporar oprită din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ninsoare viscolită), fiind afectată în prezent circulaţia a trei trenuri de călători, IRN 407, R 4506 şi R 4503”, anunţă, joi dimineaţă, oficialii CFR, potrivit news.ro

Probleme în desfăşurarea traficului feroviar sunt şi între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, în Braşov, unde circulaţia trenurilor se realizează pe firul I, deoarece pe firul II nu există tensiune. Joi dimineaţă, în zonă se intervine cu drezina pantograf pe firul I pentru remedierea deranjamentului.

Totodată, pe raza Regionalei Bucureşti, în staţia CF Sinaia (linia 1 şi 2) şi pe distanţa Sinaia – Valea Largă, pe firul II este scoasă accidental de sub tensiune linia de contact din cauza copacilor căzuţi. Trenurile sunt direcţionate pe firul I şi se acţionează pentru remedierea deranjamentului cu drezina pantograf.
 
„Pe raza regionalelor CF Iaşi, Braşov, Bucureşti şi Timişoara sunt activate comandamentele locale şi personalul feroviar acţionează şi intervine, după caz, pentru ca circulaţia feroviară să se desfăşoare continuu şi în siguranţă.”, precizează CFR SA , dând asigurări că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.
 
CFR anunţă de asemenea că în situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic.
Trenuri care urmau să sosească în această dimineaţă în Gara de Nord din Capitală au întârzieri de sute de minute.
 
„Călătorii sunt rugaţi ca în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la nr de telefon 021/9521 – Informaţii CFR – iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Craiova, Braşov şi Constanţa pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web – , unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut”, mai transmite compania.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.