Începând de luni, 3 martie 2025, aproape 100 de staţii ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB) vor suferi modificări de denumire, în scopul de a reflecta mai bine zonele unde sunt amplasate. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că 91 de staţii vor beneficia de nume mai precise, ceea ce va ajuta călătorii să se orienteze mai uşor.
Modificările, care vor fi implementate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), vor fi realizate treptat, în perioada 3 martie – 1 mai 2025. În plus, noile denumiri vor include, acolo unde este cazul, şi informaţii despre legăturile cu staţiile de metrou, pentru o navigare mai intuitivă.
Printre schimbările notabile se numără redenumirea staţiei ”Chimopar” în ”Bd. Theodor Pallady”, ”Policolor” în ”M Nicolae Teclu” şi ”Pasaj Victoria” în ”Spitalul Grigore Alexandrescu”. Lista completă a staţiilor care îşi vor schimba denumirea poate fi consultată pe site-ul oficial al Primăriei Capitalei, www.pmb.ro.
Sursa: Realitatea de Bucuresti