Mii de taximetriști din București se află într-o situație complicată, după ce autorizațiile lor de transport au expirat și procesul de prelungire a acestora întârzie considerabil. Conform reglementărilor, Primăria Capitalei ar trebui să elibereze noile autorizații în termen de 30 de zile, însă, în realitate, mulți șoferi de taxi așteaptă luni întregi până când își primesc documentele de funcționare.
Motivul întârzierilor este explicat de Primăria Capitalei prin „volumul mare de dosare” aflate în proces de verificare. Într-un anunț recent, autoritățile au informat că procesul de soluționare a solicitărilor va fi prelungit cu încă 60 de zile, până pe 28 aprilie 2025. De asemenea, au menționat că întârzierile sunt cauzate și de numărul mare de dosare incomplete, pentru care este necesară corespondența cu transportatorii autorizați.
Astfel, taximetriștii care au depus cereri până la 28 februarie 2025 vor trebui să păstreze dovada depunerii documentelor originale, iar autoritățile vor informa organele de control privind valabilitatea autorizațiilor de transport.
Sursa: Realitatea de Bucuresti