Un bărbat de 58 de ani a fost depistat de polițiștii ilfoveni conducând sub influența alcoolului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona DN 3 – Pantelimon. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a înregistrat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Ilfov.
Șoferul a fost dus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal.
Incidentul a avut loc în cadrul unei acțiuni de tip razie, desfășurată de polițiștii rutieri din Ilfov și Brigada Rutieră Ilfov, în noaptea de 12 spre 13 aprilie, între orele 23:00 – 02:00, pentru prevenirea accidentelor cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise.
În cadrul raziei, polițiștii:
-
au legitimat 85 de persoane;
-
au verificat 74 de vehicule;
-
au aplicat 14 sancțiuni contravenționale;
-
au reținut 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare;
-
au efectuat 32 de testări alcooltest și 8 testări drugtest.
Autoritățile reamintesc că șofatul sub influența alcoolului este extrem de periculos și reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.
Sursa: Realitatea de Ilfov