Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat luni, declanșarea procedurii pentru numirea unui nou președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), instanța supremă din România.

Potrivit anunțului oficial, judecătorii interesați pot depune candidaturile până la data de 16 iunie, la Secția pentru judecători a CSM. Lista candidaților și proiectele privind exercitarea atribuțiilor de conducere vor fi făcute publice pe 17 iunie, iar de la 23 iunie va putea începe analizarea dosarelor și susținerea interviurilor.

Candidații trebuie să depună, pe propria răspundere, declarații că nu au fost colaboratori ai serviciilor de informații și că nu există interese personale care le-ar putea afecta obiectivitatea în exercitarea funcției.

Procedura vine în contextul în care mandatul actualului președinte al Înaltei Curți, Corina Corbu, se încheie în luna septembrie a acestui an.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.