Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban a anunțat joi, la Parlament, că săptămâna viitoare Parlamentul va decide viitorul Avocat al Poporului. „Veți afla numele candidatului, va fi cineva susținut de coaliție”, a punctat liderul PNL.
„Cel mai probabil miercuri, după ședința Birourilor permanente reunite, vom convoca plenul pentru a finaliza procedura legală de numire al noului Avocat al Poporului”, a spus Ludovic Orban.
Întrebat cine va fi viitorul Avocat al Poporului, liderul PNL a răspuns: „Cine va hotărî Parlamentul”.
Cât despre propunerea lui Fabian Gyula, susținut de UDMR, Ludovic Orban a spus că „este una dintre propuneri”, refuzând să spună pe cine va propune PNL.
„Când vom avea stabilit, veți afla numele candidaților. Va fi un singur candidat susținut de coaliție”, a completat liderul PNL.
Sursa: Realitatea Din PNL