Peste 20 de autoturisme au fost implicate, în această dimineață, într-un accident de circulație, în zona pasajului Sălăjan. Mașinile au fost scăpate de sub control din cauza poleiului format în zonă.
Accident în lanț, în această dimineață, în zona Sălăjan, din Capitală.
Potrivit primelor informații, peste 20 de autoturisme s-au ciocnit după ce au derapat și au scăpat de sub control.
Din relatările martorilor, șoseaua ar fi fost udată de aspersoarele care au pornit cu puțin timp înainte. Din cauza temperaturii scăzute, apa a înghețat, formând polei.
Conform Brigăzii de poliţie rutieră Bucureşti, traficul a fost restricţionat pe ambele sensuri pe strada Iuliu Haţeganu, între Şos Vitan Bârzeşti şi Splaiul Unirii.
Accidentul nu s-a soldat cu victime.
„Sunt foarte multi politisti in zona implicati in activitatea de restrictionare a traficului. In jurul orei 8:00, au fost ridicate primele masuri de restrictie pe Hategan. La fata locului se actioneaza cu material antiderapant. Din fericire, nu au fost victime. Conducatorii auto au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Nu putem stabili cu exactitate, la acest moment, cauza accidentului, dar sunt la fata locului si carosabilul este alunecos. Noi facem recomandari ca soferii sa adapteze viteza la conditiile de drum, dimineata a fost si ceata. Nu am avut pana la acest moment incidente de acest fel, dar ar trebui sa invatam din asta sa fim prudenti, calmi si sa adaptam in permanenta viteza la conditiile de drum. In prezent, 4 masini asteapta platforme pentru a fi ridicate de la fata locului, acestea nu sunt deplasabile. In zona se actioneaza cu material antiderapant”, a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Claudiu Costea, purtator de cuvant Politia Capitalei.
Sursa: Realitatea de Bucuresti