Scandal din nou la o conferință a candidatului Dreptei la Primăria Capitalei, Nicușor Dan. Evenimentul a avut loc de data aceasta în această dimineață, în Sectorul 5.

În timp ce Nicușor Dan vorbea, mai multe camioane ale firmei de salubritate din Sectorul 5 au claxonat, au ambalat motoarele şi au circulat prin zonă.

La un moment dat, mașinile au stropit și cu soluție dezinfectantă.

“Ne dezinfectăm, ne dezinfectăm. Suntem calmi, ne dezinfectăm”, a spus Nicușor Dan

Poliţia Locală a intervenit şi le-a cerut lui Nicușor Dan, dar și jurnaliștilor prezenți să părăsească partea carosabilă.

Candidatul la Primăria Capitalei convocase o conferință joi, în Sectorul 5 al Capitalei, pentru a vorbi despre PUZ-ul zonei care trebuie să fie discutat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Nicuşor Dan a anunțat că va face și o plângere, pentru că a fost deranjată ordinea şi liniştea publică. “Fără îndoială, pentru că este vorba de o tulburare a ordinii și liniștii publice, asigurate cu concursul Poliției Locale Sector 5”, a anunțat Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.