Gândul zilei
„Diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel și sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, și astfel, încetul cu încetul se deșteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea și nesimțirea. După cum atunci când facem focul, suflăm în el ca să-l aprindem, tot așa are nevoie și sufletul.” – Părintele Iosif Vatopedinul
Știai că?
Icoana înseamnă la origine asemănare. După Sfântul Ioan Damaschin, „icoana“ este o asemănare, un model o reprezentare a cuiva. Icoana duce gândul la cel reprezentat, la cel pictat, zugrăvit pe icoană. Icoana, în înţeles religios, este reprezentarea unui personaj sfânt sau a unei scene biblice, pictată pe o hârtie, pe pânză, lemn, sticlă, metal sau zugrăvită pe zidul bisericii. Icoana e încadrată într-un chenar sau un cadru de lemn sau alt material, e sfinţită şi e folosită ca obiect de cult. După forma şi materialele din care sunt făcute, icoanele pot fi imobile (fixe), cum sunt cele de pe pereţii bisericii (icoane murale) şi de pe catapeteasmă, şi icoane mobile (majoritatea icoanelor). După destinaţia lor, icoanele pot fi în serviciul cultului public (icoanele din biserică, cele folosite în procesiuni) şi icoane în cultul particular (familiale, din casele credincioşilor, rutiere, icoanele de pe troiţe, iconiţe portabile protectoare, care sunt purtate individual). Doctrina despre rostul icoanei, despre raţiunea existenţei ei este lămurită de Sfântul Ioan Damaschin cu argumente legate în primul rând de firea omenească. Icoana există pentru că originalul nu poate fi prezent în faţa ochilor (după trecerea din viaţă) şi de aceea trebuie să ne mulţumim cu imaginea, cu copia, căci firea omenească limitată în timp şi spaţiu, nu poate avea conştiinţa directă a celor nevăzute, nici a celor trecute, viitoare sau depărtate în spaţiu.
Pilda zilei
Taina Sfintei Treimi
Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
– Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele!Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
