Gândul zilei
„Postul dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală ca să fie întradevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă. Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul.” – Părintele Sofian Boghiu.
Știai că?
Mântuire, după învățătura ortodoxă, este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Dumnezeu. Ea ne-a fost făcută cu putință prin întruparea, jertfa și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune. De mântuire se poate împărtăși orice om, căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2,4). Mântuirea trebuie să fie cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului, căci, zice Mântuitorul: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său?“ (Marcu 8, 36-37). Mântuirea o dobândim numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, după cum ne învață și Crezul, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om“ și a fost „jertfă de ispășire pentru păcatele noastre“ (I Ioan 4, 10); mântuirea este „răscumpărarea“ omului din păcat. În creștinism, mântuirea este opera iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, pe care El îi cheamă la mântuire și a iubirii omului, care răspunde la chemarea lui Dumnezeu; este un proces divin și uman. Prin iubirea lui Dumnezeu către om și a omului față de Dumnezeu se ajunge la desăvârșirea, la îndumnezeirea omului, la mântuirea lui. Mântuitorul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat din iubire, pentru mântuirea omului.
Pilda zilei
Datoria, tovarășul de drum
Când a plecat de-acasă, singur în lume, tânărul a zis mamei sale:
– „Ce tovarăș de drum să-mi iau în viață, mamă, ca sa ajung la izbândă?”
Și mama luând în palme capul copilului pe care-l crescuse în frica lui Dumnezeu, i-a șoptit, plângând, un nume la ureche.
Și tânărul a răspuns:
– „Bine, mamă, așa voi face” – și a plecat.
Pe drum, întâlni o umbră luminoasă care-i șopti:
– „Vrei să mergi cu mine?”
– „Cum te cheamă?”
– „Eu sunt Slava.” Și tânărul răspunse: Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a spus mama.”
Și întâlni altă arătare atrăgătoare. „Eu sunt plăcerea”. Și tânărul i-a răspuns la fel:
– „Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a șoptit mama”. Și a întâlnit mai încolo: Banul, Mândria… – și le-a răspuns și lor tot așa.
Și târziu, a mai întâlnit pe un călător care i-a spus:
– „Vrei să-ți fiu tovarăș de drum?”
– „Cum te cheamă?”
– „Datoria… ” – și tânărul i-a zis:
– „Da, merg cu tine, fiindcă acesta-i cuvântul pe care mi l-a șoptit mama la plecare”.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
