Personalul vamal cu atribuții de supraveghere și control va avea obligația de a declara, la începerea activității, sumele și valorile avute asupra sa, în bagajele, sau în vehiculul utilizat, se arată într-un proiect de OUG privind consolidarea capacității instituționale a Autorității Vamale. De asemenea, structura de integritate din cadrul Vămii are dreptul să-i verifice la ieșirea din tură, dacă există suspiciuni.

Refuzul sau sustragerea personalului vamal de la efectuarea controlului va constitui abatere disciplinară gravă și se va sancționa cu destituirea din funcția public, iar în cazul în care există indicii pentru fapte de corupție, vor fi sesizate de îndată organele de urmărire penală, se arată în proiectul de OUG pus în transparență.

Totodată, consumul de alcool sau de substanțe stupefiante sau psihotrope în timpul programului de lucru sau prezența la locul de muncă în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor stupefiante sau psihotrope în cazul vameșilor va constitui abatere disciplinară.

Pe de altă parte, testarea psihologică a celor care vor să activeze în cadrul Autorității Vamale Române a va fi de două tipuri.

1. O evaluare psihologică complexă, care vizează nivelul cognitiv și nivelul de maturitate socio- afectivă/stabilitate emoțională, conștiinciozitatea și rezistența la stres.

2. O evaluare psihologică a integrității, care vizează tendința către comportamente care pot afecta integritatea.

Mafia de la Direcția Vamală București: cum se negocia MITA. Detalii halucinante din STENOGRAMELE din dosar

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.