Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează joi 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj şi Teleorman, într-un dosar de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, 10 persoane fizice au depus la o instituţie dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce conţineau printre alte înscrisuri şi diplome de bacalaureat false.

Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unităţile de învăţământ la care ar fi „absolvit” titularii, iar instituţia şcolară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcţionat/nu ar fi existat pe teritoriul naţional.

De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituţie de către acelaşi centru de pregătire profesională, din municipiul Bucureşti, deşi acestea ar fi avut domiciliile în judeţe diferite.

Percheziţiile se efectuează la sediul şi punctul de lucru al societăţii implicate şi la domiciliile solicitanţilor, în vederea stabilirii legăturilor infracţionale, descoperirii şi ridicării documentelor despre care există bănuiala că ar fi fost false, identificării altor mijloace de probă, precum documente sau instrumente care ar fi ajutat la falsificarea diplomelor de bacalaureat, tipizate folosite pentru realizarea acestora, ştampile, timbru sec, sisteme informatice, care ar fi fost utilizate la realizarea falsurilor.

La sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi aduse două persoane pentru audieri.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.