Reconfirmarea importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, asigurarea apărării înaintate pe flancul estic şi respectiv consolidarea prezenţei aliate în România, precum şi susţinerea unei noi abordări a NATO faţă de Rusia care să vizeze măsuri de îngrădire a comportamentului agresiv al Kremlinului sunt câteva dintre obiectivele urmărite de România la summitul aniversar al NATO de la Washington.
Summitul care marchează împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea NATO începe marţi la Washington, iar România, care va fi reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis pentru ultima oară, are o serie de obiective clare, care au fost aprobate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării de la jumătatea lunii iunie.
Reconfirmarea solidităţii relaţiei transatlantice, bazate pe unitatea şi solidaritatea aliată şi a rolului esenţial al acesteia pentru prezervarea păcii şi a securităţii euroatlantice, şi sublinierea consecinţelor pe termen lung ale agresiunii ruse asupra securităţii euroatlantice şi a arhitecturii de securitate europene, cu evidenţierea necesităţii acţiunii aliate pentru contracararea impactului negativ al acestor consecinţe reprezintă şi ele priorităţi ale României la summitul NATO.
De asemenea, România îşi doreşte să existe susţinere pentru un pachet consistent în sprijinul Ucrainei, la nivel politic şi practic, inclusiv printr-o misiune a NATO în sprijinul Kievului, care să ofere o perspectivă euroatlantică cât mai clară acestui stat.
În acelaşi timp, din punctul de vedere al României este important să se sublinieze necesitatea menţinerii unui angajament ferm al NATO faţă de partenerii cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova, care trebuie abordată dintr-o perspectivă securitară unitară cu Ucraina, şi să se menţioneze sprijinul multidimensional şi cuprinzător al României pentru Ucraina şi Republica Moldova şi interesul de continuare pe această linie, în funcţie de solicitările celor două state.
Summitul NATO de la Washington are o triplă valenţă, prima fiind cea aniversară, context în care se doreşte transmiterea unui mesaj ferm privind solidaritatea şi unitatea aliate. În al doilea rând este avută în vedere transmiterea unui mesaj ferm privind consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin agrearea unui pachet substanţial de asistenţă, care să includă inclusiv lansarea misiunii NATO pentru Ucraina.
În al treilea rând, este vizată continuarea consolidării posturii de apărare şi descurajare a NATO, pentru a răspunde provocărilor mediului actual de securitate.
La summitul din 9 – 11 iulie de la Washington se preconizează o serie de decizii importante, inclusiv legate de postura NATO de descurajare şi apărare. Mai exact, aliaţii vizează să ia decizii care să asigure operativitate, mobilitate militară şi sprijinul logistic necesare forţelor aliate.
De asemenea, summitul va oferi oportunitatea de a avansa pe linia stabilirii unei noi abordări a NATO faţă de Moscova, care să includă măsuri de îngrădire a comportamentului agresiv al Kremlinului şi de contestare activă a strategiei sale confruntaţionale cu Alianţa, în contextul în care există o înţelegere unitară la nivel aliat cu privire la faptul că Rusia, prin acţiunile sale, va continua să reprezinte o ameninţare pe termen lung pentru NATO.
În acelaşi timp va fi adoptat un pachet consistent de măsuri în sprijinul Kievului, care include misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire din partea NATO pentru Ucraina, ce prevede, printre altele, şi structuri în România. De asemenea, se va aproba un mecanism NATO de sprijin financiar şi o declaraţie sau un memorandum privind aranjamentele de securitate oferite de aliaţi pentru Ucraina.
Tot la summitul de la Washington ar urma să se adopte o declaraţie a Consiliului NATO-Ucraina la nivel de şefi de stat şi de guvern, prima de acest tip, care va avea o semnificaţie aparte deoarece este menită să angajeze sprijinul de durată al Alianţei pentru Ucraina şi să transmită un mesaj comun privind parcursul ascendent al relaţiei.
Nu în ultimul rând va fi adoptată Declaraţia summitului de la Washington care se doreşte a fi un document concis care să reflecte momentul aniversar al NATO şi de prezentare a realizărilor şi evoluţiilor pe temele majore de pe agenda Alianţei.
Declaraţia va reflecta procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare, cu evidenţierea importanţei asigurării executabilităţii Planurilor Regionale, progresele în îndeplinirea angajamentului de alocare a 2% din PIB pentru apărare, consolidarea industriei de apărare, pachetul substanţial de sprijin pentru Ucraina, reflectarea ameninţării ruse şi abordarea NATO, provocările generate de China, progresele în consolidarea rezilienţei şi a răspunsului la tehnologiile emergente, aprofundarea relaţiilor parteneriale, atenţia NATO asupra regiunilor de interes strategic, cu nominalizarea expresă a regiunii Mării Negre. AGERPRES