Ministrul a explicat că defrișările nu pot fi făcute în siguranță pe timp de noapte.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a spus că își dorește ca defrișările de pe Valea Oltului să fie încheiate chiar înaintea datei de 9 august. Oficialul a explicat de ce a decis ca aceste lucrări să aibă loc în timpul verii.

„Îmi doresc acest lucru. Eu am cerut-o şi ştiţi că am fost acolo, voi fi şi voi monitoriza zilnic. Din oră în oră am primit monitorizarea de pe teren.

 Sunt opt echipe care lucrează în acest moment pe cele 10 hectare, că până la urmă vorbim de 10 hectare din cele 36 care sunt în adiacenţa carosabilului, nu întreaga suprafaţă şi vorbim de aceşti 8 km”, a spus ministrul, luni seară, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Ministrul Grindeanu, despre decizia de a da startul lucrărilor în timpul verii

De asemenea, ministrul a explicat că decizia de a da startul lucrărilor de defrișare în zona Văii Oltului în timpul verii a fost luată pentru că se poate lucra timp de 14 ore pe zi, în condiţiile în care astfel de lucrări în pădure, pe munţi, la 70-100 de metri deasupra carosabilului, nu pot fi făcute pe parcursul nopţii.

„Pe unul dintre loturile (Autostrăzii Piteşti – Sibiu n.r.), de la Boiţa la Cornetu, trebuie să se facă defrişări pe vreo 36 de hectare de pădure. 10 hectare dintre acestea sunt în adiacenţa carosabilului, cu înălţimi variind până la 70-80 metri deasupra carosabilului. Lucrările, ca să poţi să le faci, trebuie să le faci doar pe parcursul zilei.

Nu există să te duci în pădure pe munţi la 70-100 de metri deasupra carosabilului şi să lucrezi noaptea. Nu se poate aşa ceva. Pui în pericol viaţa celor care fac aceste lucrări. De ce vara, în lunile iulie şi august? (…) Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi.

Azi au început la ora 6:00 lucrările, la ora 20:00 s-a dat drumul la trafic până la 6:00 dimineaţa, cu două jumătăţi de oră pe parcursul zilei, unde cei care se află pe raza acestor 8 km, de fapt vorbim de 8 km de pe Valea Oltului, pentru ca riveranii să poată să intre sau să iasă inclusiv în intervalul acesta de de 14 ore, timp de jumătate de oră dimineaţa, jumătate spre după-amiază, pe la ora 16:00, dacă nu mă înşel”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că începerea lucrărilor de defrişare în toamnă era o decizie riscantă, pentru că în zona de munte, din luna septembrie, începe anotimpul ploios.

„Dacă încep ploile, cele 80 de milioane despăgubiri pe care ar trebui să le plătim le plăteşte cine? (…) Următoarea fereastră de oportunitate este când revine anotimpul frumos, undeva în mai-iunie. (…) Anul acesta nu s-a putut începe defrişarea în mai, pentru că n-au fost obţinute avizele.

Noi am dat aceste contracte şi ei trebuie să îndeplinească nişte paşi, trebuie să-şi obţină toate avizele şi de la Romsilva, şi de la agenţiile de mediu, pentru că nu sunt lucrări simple. Au obţinut toate aceste avize, am depus toate dosarele şi s-a obţinut inclusiv acceptul de la Poliţia Rutieră”, a subliniat ministrul.

Sorin Grindeanu a subliniat că nu și-a dorit o întârziere de un an, în contextul în care următoarea perioadă în care s-ar fi putut face aceste lucrări ar fi fost mai – iunie 2025.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului este închisă timp de o lună, începând de luni, 8 iulie, doar pe timpul zilei, între orele 6:00 şi 20:00, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat vineri mai multe rute ocolitoare pe unde va fi redirecţionat traficul pe perioada închiderii circulaţiei pe DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.