În Slovenia, începe Campionatul European de handbal masculin, pentru tineret.
Naționala României va evolua la Celje, în Grupa D, urmând să întâlnească miercuri de la ora 15:30 Norvegia, joi de la ora 20:00 Ungaria, și sâmbătă de la ora 13.00 echipa Cehiei.
Naționala noastră a ajuns de marți în Slovenia, după un drum cu avionul până la Viena, și apoi cu autocarul până la Celje, un oraș cu peste 50 de mii de locuitori, al treilea oraș ca mărime din Slovenia. Meciurile României din Grupa D se vor juca în Zlatorog Arena din Celje, o sală cu o capacitate de 5.191 de spectatori.