Pilda zilei

Sfântul Serafim de Sarov şi generalul

A venit la Sfânta mănăstire de la Sarov un general-locotenet, mai mult să priveasc mănăstirea, să vadă felul de construcţie. Avea multe decoraţii pe piept şi era plin de mândrie în sufletul lui. La plecare, un moşier (pe nume Predkin) l-a îndemnat să se întoarcă şi să stea de vorbă cu părintele sihastru Serafim. Fiind de mai multe ori rugat, generalul s-a învoit şi a mers la chilia părintelui Serafim. Când a intrat, părintele Serafim s-a plecat cu smerenie în faţa lui, apoi l-a îmbrăţişat. Au rămas de vorbă cam o jumătate de oră. În timpul discuţiilor, de pe pieptul generalului au căzut câteva decoraţii. Părintele Serafim i-a zis:

– Aceste decoraţii le-aţi luat pe nedrept. Atunci generalul a zis:

– Aşa este. Ieşind apoi din chilie, generalul plângea ca un copil, lăsând în chilia sărăcăcioasă a sihastrului mândria şi decoraţiile. Părintele Serafim i-a zis:

– Fiecare lacrimă să-ţi fie un gând şi un îndemn la pocăinţă în faţa lui Dumnezeu.

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.