Fostul preşedinte Traian Băsescu susține reintroducerea serviciului militar obligatoriu în țara noastră pe considerentul că „România nu este capabilă să se apere singură”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, despre capacitatea de apărare a României, că ţara noastră nu este pregătită de o confruntare în care să ţină piept unei invazii a armatei ruse 30 de zile, precizând că ţara noastră nu este într-un asemenea pericol acum, dar trebuie să se pregătească. El s-a referit şi la efectivele armatei, apreciind că o armată de 70.000 de oameni e prea puţin, context în care se pronunţat în favoarea reintroducerii stagiului militar obligatoriu.

”Acum susţin reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Dacă aş putea semna reintroducerea stagiului militar, pentru că în România nu s-a abolit stagiul militar, ci doar s-a suspendat stagiul militar”, a afirmat Băsescu.

 
 

Întrebat dacă nu a fost vorba să avem o avem o armată profesionistă, şi nu una a întregului popor, Băsescu a răspuns: “Da, dar nu constataţi că o armată de 70.000 de oameni e prea puţin? Deci este mult prea puţin şi este clar că o ţară ca România, populaţia pe care o are România, nu se poate apăra decât cu toată populaţia ei. Părerea mea este că trebuie să revenim la stagiul militar. Uitaţi-vă, deci ai 70.000 de militari, câţi sunt luptători, că în ăştia intră şi partea logistică intră hai să zicem 80.000, dar ai 20.000 care sunt neluptători. Sunt personal civil şi personal din spatele frontului”.

“România nu e pregătită de o confruntare în care să zicem să ţină piept unei invazii a armatei ruse, să spunem 30 de zile. Problema este cât rapid ne-ar sosi sprijinul aliaţilor. Deci România, în momentul de faţă, singură nu poate face faţă unei invazii, dar aş vrea să nu speriem lumea prin ridicarea subiectului. România nu este în pericolul unei invazii, dar trebuie să se pregătească. Iar dacă Trump va fi preşedintele Statelor Unite, trebuie să ştim că nu ne va lăsa nimeni fără să ne aducem contribuţia de 2% din PIB la creşterea capacităţii de luptă Armatei Române”, a mai spus Băsescu.

 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.